„CCR s-a transformat într-o cârpă de șters bocancii cu care PSD calcă în picioare statul de drept din România. Am citit motivarea de la un capăt la altul și nu am găsit o decizie discutabilă, ci o construcție ridicată pas cu pas ca să ajungă la un rezultat stabilit dinainte, în care Curtea se contrazice singură de patru ori în același document”, scrie fostul secretar de stat în Ministerul Justiției, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, nu este vorba despre o interpretare, ci despre o improvizație, care „a fost scrisă pentru un singur om”. Dimitriu adaugă însă că „prețul nu îl plătește Dominic Fritz, ci fiecare om care va afla, într-o dimineață oarecare, că regula după care a trăit ieri” a fost schimbată.

„Începe prin a-și cita propria Decizie 9 din 1994, aceea care spune că, atunci când o lege nouă schimbă starea legală anterioară, efectele deja produse din raportul vechi nu mai pot fi modificate, iar a decide altfel ar însemna încălcarea principiului neretroactivității. O citează, o aprobă, o folosește ca temelie a raționamentului, iar câteva pagini mai încolo hotărăște exact pe dos, fără să se obosească să explice ce anume face cazul lui Dominic Fritz atât de special încât regula să nu i se aplice”, scrie Dimitriu.

Potrivit acestuia, o altă problemă apare atunci când CCR discută despre sancțiuni.

„Când analizează articolul 25, scrie limpede că avem de-a face cu două sancțiuni administrative aplicate titularului funcției, demnității sau mandatului, pentru ca apoi, ajungând la norma care îi ia efectiv mandatul primarului Timișoarei, să susțină că aceasta nu ar reglementa o sancțiune personală aplicabilă titularului, ci doar ar înceta o funcție viciată prin fapta titularului ei. Cu alte cuvinte, nu se pedepsește omul, ci se vindecă funcția, ceea ce în lumea reală sună cam ca și cum nu i-ai lua permisul șoferului, ci ai vindeca mașina de amintirea unei depășiri”, adaugă Dimitriu.

Deputatul USR apreciază că CCR se contrazice și în ce privește principiul neretroactivității, considerând că acesta are o valoare absolută, dar pe care o pune pe un cântar față de integritatea funcției publice.

„Or, absolut înseamnă tocmai că nu se pune pe cântar, iar din clipa în care l-au așezat acolo au recunoscut singuri că nu mai era absolut. Și abia acum vine partea și mai spectaculoasă. Pentru a justifica întreaga construcție, Curtea se sprijină pe articolul 6 alineatul 6 din Codul civil, dar nu îl aplică, ci scrie în motivare, cu două cuvinte în latină, ‘ad similis’, adică prin asemănare. Motivul e simplu: acel articol enumeră limitativ situațiile în care legea nouă poate prinde efectele viitoare ale unor raporturi vechi, adică starea civilă, capacitatea persoanei, căsătoria, filiația, adopția, obligația de întreținere, proprietatea și vecinătatea, iar integritatea funcției publice nu apare acolo nicăieri. Prin acele două cuvinte, Curtea recunoaște ea însăși că nu are niciun text de lege pe care să se sprijine și împrumută unul care nu i se potrivește, ca să ia mandatul unui primar”, mai scrie deputatul.

Sursa: AGERPRES