„După ce sâmbătă va prezenta un recital la Festivalul Minorităţilor Naţionale de la Arad, care va avea loc în parcul Mihai Eminescu, membrii Fanfarei minerilor din Pecs şi-au manifestat dorinţa să cânte, gratuit, pentru arădeni, în centrul oraşului. Astfel, duminică, de la ora 12.00, în faţa Palatului Administrativ, Fanfara minerilor oraşului Pecs va cânta aproximativ o oră”, se arată în comunicatul Centrului Municipal de Cultură Arad.
Care este istoria Fanfarei minerilor din Pecs? „Înfiinţată în 1957, Fanfara minerilor abordează o serie de genuri muzicale cum ar fi clasic și pop, muzică de film, musical, dar şi café concert. Din 1957 fanfara a reuşit să aibă o activitate neîntreruptă, membrii ei lucrând, în mare majoritate, la Mecsek Ore Mining Company. Au participat la evenimente și festivaluri atât în Ungaria, cât şi în străinătate, în ţări precum Italia, Germania, Finlanda, Austria, unde au câştigat numeroase premii şi distincţii”.
Fanfara minerilor din Pecs va concerta gratuit în centrul Aradului
Fanfara minerilor din Pecs va concerta gratuit în centrul Aradului
Minerii din Pecs vin duminică în Arad. E vorba, în fapt, de fanfara minerilor din Pecs, care va susţine un concert, duminică, în faţa Palatului Administrativ din Arad. Motivul: susţinerea faţă de candidatura Aradului la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.
Local
Patru agenți de poliție de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac sunt cercetați pentru luare de mită, după ce ar fi primit bani pentru a permite intrarea în România a unor transporturi de porci din Ungaria, fără documentele legale. În dosar au fost efectuate, joi, 5 noiembrie, cinci percheziții domiciliare în județele Arad și Timiș.
România
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au efectuat, joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în județele Arad și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială ai cărei reprezentanți sunt suspectați că ar fi exploatat ilegal balast din albia râului Crișul Alb, fără ca operațiunile comerciale și veniturile obținute să fie înregistrate în documentele contabile.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita lui „U” Cluj în etapa a 6-a din LNBF, cu care a mai jucat un amical înaintea debutului sezonului.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.
Citiți principiile noastre de moderare aici!