Cât priveşte momentul în care semaforizarea va redeveni funcţională, Primăria nu ne-a oferit nicio dată şi nu s-a hazardat să spună decât că semafoarele vor fi pornite „la finalul lucrărilor care se execută în Piaţa Primăriei”.
A.B.
Fără semafoare
ARAD - Scot semafoarele de la Primărie. Executivul local îi informează pe cetăţeni că de azi se vor scoate din funcţiune semafoarele din zona Primăriei, pentru a moderniza sistemul pe banii BERD.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
Local
Președintele american, Donald Trump, a promis miercuri, în discursul susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, că nu va recurge la forță pentru a anexa Groenlanda, informează AFP și Reuters.
1
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
Local
Tânărul de 23 de ani, cadru activ la Detașamentul de Pompieri Ineu, s-a prezentat la examenul de bacalaureat, proba la alegere, „echipat” cu aparatură de transmitere audio-video la distanță astfel încât acesta să îi poată comunica soției subiectele, iar aceasta să îi comunice rezultatele.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!