Femei si feminitate

Le pomenim zilnic, iar în luna martie, cu o frecvență de invidiat pentru orice muritor al planetei. Aparții sau nu acestui gen, ai o legătură directă cu el prin femeia care te-a născut, cea care te-a alăptat, alta care te-a învățat să scrii, ori una pe care ai iubit-o.
Tema „femei și feminitate” suportă un spațiu de mii de pagini și doar gândindu-ne la femeile care s-au remarcat prin ceva, fără a le mai pune la socoteală pe celelalte, care s-au jertfit în vreun fel și o fac prin toate colțurile lumii, fără ca cineva să le amintească măcar cu numele generic de „femei”. Feminitatea este tot ceea ce include vocală. Gândiți-vă, când citiți un text, câte vocale și câte consoane sunt în el, numărați-le și veți constata feminitatea limbii. Există o melodicitate suavă a limbilor latine care se imprimă în consistența feminității celor care o vorbesc. Iar când vorbitorii sunt vorbitoare, feminitatea se triplează, totul este ca accentul să cadă când și unde trebuie. Îmi place feminitatea, cea care îi conferă femeii o doză necesară de slăbiciune și o face să pară puțin neajutorată încât să te înduri a-i oferi buchețelul ieftin de ghiocei fără grija că s-ar putea să ți-l refuze. Îmi place femeia care plânge și nu ascunde asta. Și cea care închide umbrela când începe să plouă. Feminitatea adună bucuria spectacolului în jur, iar privitorii imperturbabili tresar și își amintesc. Ce? Orice.
Am mai spus-o, uneori simt acut fragilitatea feminină, când fac activităţi combinate, mă îmbrac în rochie, dar trebuie să rezolv o pană, să plătesc facturi, să împing căruciorul la supermarket, să transport plasele cu legume şi fructe. În aceste situaţii, devin mai „bărbată”, dar încerc să nu uit că sunt femeie. Nu îmi place neaparat această situaţie, dar „femeia modernă”, cum se spune, nu are de ales, am vrut independenţă, o am, inclusiv în a-mi duce maşina la reparat.
Oricât aş vrea să nu mă simt femeie, se întâmplă. Şi nu o spun regretând vreodată, ci asumându-mi acest dat, care mă provoacă să învăţ „arta” de a trăi cu mine însămi. Râd sau plâng, mă înfior pentru o nouă zi, vulnerabilă şi fragilă în sentimentele mele. Nu pot uita că sunt femeie, fac zilnic gesturi specifice, în genere, femeilor; mă privesc în oglindă, îmi pun măşti, îmi îngrijesc unghiile, îmi verific greutatea, pregătesc pacheţelul cu mâncare, mă îngrijorează o mână prea caldă, mă deshidratez din cauza emoţiei în faţa unor persoane ce aşteaptă să le vorbesc. Îmi place însă când, ştiindu-mă cum sunt, reuşesc să mă surprind făcând gesturi de care nu mă credeam în stare. Oare înseamnă că îmi pierd ușor feminitatea?
Lia Faur