Conform martorilor, femeia ar fi căzut în râul Mureș de pe pontonul de lemn din dreptul terasei Perla, iar curenții au purtat-o până după noua pasarelă pietonală. Se pare că aceiași martori care au apelat numărul unic de urgențe 112, au reușit să o și scoată pe femeie din apele râului, până pe un ponton de lemn situat pe mal. În momentul în care echipajul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Arad a ajuns la fața locului, aceasta era deja scoasă din Mureș. Femeia a fost preluată de către un echipaj SMURD, starea ei fiind stabilă, cooperând cu echipajul medical. „Ar fi picat de pontonul de la Perla și când a ajuns aici (zona Belvedere – n.r.), a venit un băiat și a scos-o pe ponton. Noroc cu băieții ăștia de aici (clubul Voința – n.r.), că au știut să înoate”, spune un martor.
ISU Arad a intervenit cu mai multe echipaje, printre care și unul de scafandri, dotat cu barcă pneumatică. Din fericire, intervenția acestora nu a mai fost necesară, singurii care au intervenit fiind pompierii SMURD, care au transportat-o pe femeie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.
Femeie căzută în Mureș, în centrul Aradului. A fost salvată de trecători!
Femeie căzută în Mureș, în centrul Aradului. A fost salvată de trecători!
Reactualizat la:
O femeie în vârstă de aproximativ 50-60 de ani a căzut, joi, în râul Mureș, în zona din spatele Primăriei Municipiului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.

Citiți principiile noastre de moderare aici!