Natura funcţiei mele, aceea de director al Casei Judeţene de Pensii, mă aduce în contact cu foarte multe femei pensionare. Aceste minunate fiinţe sunt mamele şi bunicile noastre, sunt cele care ne-au dat viaţă, ne-au crescut, ne-au educat şi societatea le este datoare. Cred că, în mod special, trebuie ca fiecare dintre noi să dedice această zi specială, de 8 Martie, acestor persoane. Ele merită mult mai mult decât le oferim zilnic, mai mult decât un loc pe scaun în mijloacele de transport în comun, o floare dată la colţ de stradă, în faţa camerelor de luat vederi.
Dumnealor, pensionarele, au nevoie de RESPECTUL nostru, zi de zi, nu doar la ceas aniversar. Cu atât mai mult acum, în această unică zi dedicată FEMEII, fiecare dintre noi trebuie să fie mai sensibil şi mai darnic, cu persoanele apropiate nouă, aflate la vârsta senectuţii. Vârsta a treia nu trebuie să fie o povară pentru noi, ci un motiv de mândrie şi de respect pentru mamele şi bunicile noastre.
Eu, personal, le doresc pensionarelor şi tuturor femeilor o viaţă cât mai liniştită, zile senine, dragostea celor din jur şi o sănătate cât mai trainică, împreună cu tradiţionalul „LA MULŢI ANI!”
Mihaela Vasil
Femeile de langa noi
8 MARTIE. Este pentru noi, femeile, o sărbătoare aparte, care arată recunoaşterea contribuţiei noastre în viaţa de zi cu zi, în familie, în societate, dar şi în activitatea profesională. Este, dacă doriţi, un omagiu pe care fiecare femeie de pe pământ îl merită cu prisosinţă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.
România
HUNEDOARA. Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Citiți principiile noastre de moderare aici!