La Covăsînț se va desfășura, duminică 26 iulie, cea de-a VI-a ediție a Festivalului Românilor de Pretutindeni, la care vor participa formaţii şi ansambluri folclorice din România, Moldova, Timocul de Vest – Serbia, Timocul de Est – Bulgaria, Ungaria și Ucraina.
Spectacolul va avea loc, începând cu ora 17, la Tabăra Ortodoxă de Păstrare și Conservare a Tradițiilor Românești din Covăsînț și are drept scop păstrarea, conservarea şi transmiterea tradiţiilor autentice ale românilor din afara graniţelor ţării, în condiţiile în care multe dintre aceste elemente identitare de valoare nu se regăsesc în prim-planul activităţilor curente, şi-au diluat intensitatea şi frecvenţa expunerii sau absentează complet din peisajul cotidian.
Evenimentul va începe de la ora 10 cu oficierea Sfintei Liturghii la biserica ortodoxă din Covăsînț, urmat după amiază de parada portului popular de la biserică la tabără, unde formațiile vor evolua pe scenă.
De asemenea, în cadrul evenimentul va fi prezentă și formația de dansuri „Păstrătorii Tradiției” a Parohiei Ortodoxe din Covăsînț.
La festivalul de la Covăsînț invitatul de onoare este Marius Ciprian Pop alături de fiica sa Antonia, aceștia fiind acompaniați de orchestra „Rapsozii Zărandului”, condusă de maestrul Petrică Pașca.
Festivalul Românilor de Pretutindeni este organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. TIMOTEI SEVICIU, Arhiepiscopul Aradului,
de Parohia Ortodoxă Covăsînț , Asociația Păstrătorii Tradițiilor Românești Covăsînț, în colaborare cu Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Primăria Covăsînț și Arhiepiscopia Aradului Primăria.
Festivalul Românilor de Pretutindeni
Duminică, în Tabăra Ortodoxă de Păstrare și Conservare a Tradițiilor Românești din Covăsînț.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!