Gara Arad, edificiu monument istoric, va găzdui în premieră un concert al Filarmonicii de Stat Arad. Acesta este anunţul făcut marţi seara de Primăria Municipiului Arad. Conform comunicatului remis de instituţie, miercuri, 23 decembrie 2015, la ora 18:30, „vă invităm la un concert extraordinar susținut de artiștii Filarmonicii la Gara Arad. Evenimentul este organizat de Primaria Arad și Centrul Cultural Municipal în parteneriat cu Filarmonica de Stat Arad, Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA şi Sindicatul Feroviar „Glasul Roţilor de Tren”. Totul se va întâmpla în „noul decor al holului mare al Gării Arad, acolo unde Corul Academic al Filarmonicii de Stat Arad, sub îndrumarea dirijorului Robert Daniel Rădoiaş, va prezenta un program de colinde tradiționale românești și din repertoriul internațional.
Filarmonica se mută în Gară
Filarmonica se mută în Gară
Corul Academic al Filarmonicii de Stat Arad va colinda pe 23 decembrie, de la ora 18.00, în holul mare al Gării Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.
1
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
Local
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.
2
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
1
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!