„Este extrem de important ca toate punctele din Programul de Guvernare, precum şi etapele lor succesive de implementare, să ajungă la nivelul comunicării în mod nedistorsionat la cetăţeni. Toate aceste măsuri sunt gândite pentru a veni în sprijinul românilor, în cazul de faţă, în mod particular, ca un suport pentru producătorii de legume. Am pornit de la ideea că femierii români trebuie să aibă şanse egale faţă de cei europeni, în condiţiile în care obiectivul central este ca agricultura să devină în cel mai scurt timp un motor esenţial de creştere a economiei româneşti. Sigur că mai sunt de pus la punct o serie de aspecte, şi aceasta chiar la nivel legislativ, pentru că, din păcate, lipsa unor forme asociative îi împiedică pe legumicultori să încheie contracte cu marile supermarketuri din ţară. În acelaşi timp, bineînţeles că ţine şi de noi, cei care cumpărăm şi simţim româneşte, să sprijinim producţia autohtonă, gândindu-ne în acelaşi timp să dăm copiilor noştri mâncare sănătoasă. Este, dacă vreţi şi o chestiune de patriotism local, mai ales în judetul Arad, unde există o tradiţie legumicolă bogată şi mai ales localităţi cu notorietate în cultivarea şi comercializare roşiilor. Lucrurile încep să se mişte şi în judeţul nostru, iar statistica pe care am solicitat-o de la Direcţia pentru Agricultură Arad nu poate decât să mă bucure, în sensul că legumicultorii noştri au început să conştientizeze beneficiile programului naţional de susţinere a producţiei de tomate. Sunt optimist că tot mai mulţi legumicultori le vor urma exemplul”, afirmă Florin Tripa.
Florin Tripa: „Tot mai mulţi legumicultori arădeni vor adera la programul naţional de susţinere a producţiei de tomate”
Florin Tripa: „Tot mai mulţi legumicultori arădeni vor adera la programul naţional de susţinere a producţiei de tomate”
Deputatul PSD Florin Tripa este bucuros că legumicultorii din judeţul Arad încep să întrevadă beneficiile programului naţional de susţinere a producţiei de tomate. Astfel, susţine deputatul PSD, conform statisticilor emise de Direcţia pentru Agricultură Arad, peste 200 de producători legumicoli s-au înscris deja în program.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Procurorul arădean a obținut aviz favorabil de la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul concursului pentru ocuparea funcției de procuror șef al DIICOT.
Local
Grupul de meteorologi România Vest Weather Forecast and Reports a făcut publică o analiză a dinamicii atmosferei, care a protejat Aradul de norul toxic de fum rezultat după incendiul violent din Aradul Nou.
Local
Localnicii din Mărăuș și Stoinești se plâng că nu au apă curentă. Primarul zice că nu are bani pentru a schimba lucrurile.
Local
Liderul penticostalilor din comuna de pe Valea Mureșului a dezvoltat o tradiție din furtul de lemne.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a anunțat că Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de buget pentru acest an, precizând că Guvernul își propune să îl aprobe până la sfârșitul săptămânii și să îl trimită Parlamentului pentru adoptare.
Local
Consiliul Județean Arad îi îndeamnă pe arădeni să își arate, pe rețelele de socializare, atașamentul lor față de județ.
Local
Aproximativ 20.000 de metri cubi de polistiren și materie primă au fost distruse de incendiul de miercuri dimineață, care a acoperit orașul cu un nor negru de fum.
Citiți principiile noastre de moderare aici!