Timișorenii au ignorat focul de avertisment și au încercat să fugă cu un autoturism, moment în care polițiștii au tras mai multe focuri de armă, iar unul dintre cei trei hoți de motorină a fost rănit superficial la picior. Hoțul rănit a fost transportat la Spitalul Județean Arad. După ce i s-au acordat îngrijirile medicale necesare, timișoreanul a fost dus la sediul IPJ Arad, la audieri.
Până să fie prinși în flagrant, cei trei au reușit să scoată aproximativ 200 de litri de motorină din rezervorul autocamionului aflat în parcarea de pe autostrada Arad-Timișoara, la km 530, pe sensul de mers Arad-Timișoara.
„În noaptea de 20 spre 21 august 2014, în jurul orelor 02.30, în zona parcării de pe autostrada A1 la km 530, pe sensul de mers Arad – Timișoara, au fost surprinse în flagrant trei persoane care sustrăgeau aproximativ 200 de litri de motorină, din rezervorul unui autotren aflat în parcare. Deoarece la somarea verbală a poliţiştilor, cei trei au încercat să fugă şi chiar să oprească acțiunea polițiștilor, s-a executat foc de avertisment în plan vertical cu armamentul din dotare. Întrucât aceştia au încercat să fugă cu un autoturism, poliţiştii au executat mai multe focuri de armă, unul din cei trei fiind rănit superficial la picior”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
Focuri de arma pe autostrada! Un timisorean care fura motorina a fost impuscat in picior
ARAD. Trei timişoreni au fost prinşi în flagrant în timp ce furau motorină din rezervorul unui autocamion, pe autostrada Arad-Timișoara. Pentru că la somarea verbală a polițiștilor, cei trei au încercat să fugă, oamenii legii au tras un foc de avertisment în plan vertical.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!