Pus în faţa unei asemenea perspective, sâmbătă mi-am luat inima în dinţi şi am intrat într-o frizerie din centru, socotită una de fiţe, la care am refuzat întotdeauna să merg, pentru că era veşnic coadă. Iar, ca să stau la coadă, pe banchetă, privind tâmp spre tavan sau pofticios spre posterioarele frizeriţelor (am şi eu sensibilităţile mele) este un supliciu. Nu mai este ca pe vremea tinereţelor mele, când moşnegii mergeau la tuns dimineaţa la nouă şi până pe la prânzişor cedau locul pe scaun noilor veniţi, pentru că nu terminaseră de lămurit problema asasinării lui Kennedy sau a calităţii mălaiului pe vremea regelui Mihai. Dar, să nu mă întind prea mult la vorbă, am intrat şi m-am aşezat pe băncuţă doar după ce am constatat că la rând mai era un singur domn, iar clienţii celor cinci frizeriţe din dotare erau în fază terminală. Mai ales, îmi puneam cele mai fierbinţi speranţe că voi ajunge curând în lucru, în scaunul numărul doi, pe care stătea un domn cu barba aranjată şi cu chelia strălucind, semn că deja „se servise”, cum se spune în limbaj frizeristic. Frizeriţa nu era în spatele lui, semn că, gândeam eu, fremătând de nerăbdare, acum îi întocmea nota de plată.
Surpriză, AOLEUUU!
Vine frizeriţa, muşcând cu poftă dintr-o felie de pâine unsă cu pateu ! Bine, zic eu, până când îi dă nota, se pune şi ea la punct cu imperioasele solicitări ale părţii organismului numit foale, nu-i nicio crimă, fata lucrează în draci şi nu are timp nici de exercitarea acestui drept fundamental al speciei umane. Aiurea ! Ffrizeriţa pune felia de pâine pe masă, îşi pune, dintr-un tub, pe palma stângă, ceva alifie, reia în posesie, cu dreapta, pâinea cu pateu, iar în timp ce cu stânga masa chelia clientului- pe care, la modul evident, îl cunoştea-în dreapta ţinea felia, din care muşca, scoţând mmm-uri extaziate. Brusc, sună mobilul pe care îl avea pe masă. Ei, fato, cuget eu, acu să te văd ! No problem, frizeriţa mută felia în stânga- aceea cu care până atunci făcuse masaj la chelie- şi cu dreapta preia mobilul. Urmează trei-cinci minute de hihi-uri şi chicoteli, după care reia masajul. Nu-i nimic, îmi zic, clientul de pe scaunul patru îmi dădea speranţe mai abitir decât Victor Ponta în campania electorală, era vizibil definitivat, frizeriţa doar îi satisfăcea sentimentul de placebo, retezându-i de pe ici-acolo câte un fir rebel. Când mă pregăteam să mă ridic de pe băncuţă…ţâr, ţâr, ţâr, mobilul din buzunarul frizeriţei !Doamne, îmi zic, nu-i drept, până şi hoţii au un sfânt protector, de ce nu există şi unul al clienţilor frizeriilor ? Bref, frizeriţa abandonează foarfeca şi hihihi şi tralala cu interlocutorul! Gata, zic, mă dau pe mâna celei de la scaunul cinci ! Yes, give me five, clientul dădea să se ridice de pe scaun ! Ce credeţi că se întâmplă ? Jur, asta mi-e crucea, nu inventez nimic, din magazie sau camera personalului, cum s-o numi, iese o fată care îi aduce frizeriţei…o felie de pâine cu pateu ! M-am ridicat furios de pe băncuţă şi, „editând” reflecţii asupra României lucrului bine făcut, m-am dus la Boul Roşu, unde sunt tuns de obicei, jurând că în viaţa mea nu voi mai călca într-o frizerie de fiţe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!