A încărcat bunurile furate în maşină şi a ieşit pe poarta casei, conducând autoturismul deşi nu avea permis de conducere. A fost prins ulterior de poliţişti pe raza localităţii Zădăreni. „La data de 13 ianuarie, tânărul de 19 ani, prin escaladarea gardului şi forţarea unui geam, ar fi pătruns într-un imobil de pe raza localităţii Felnac de unde ar fi sustras mai multe bunuri – cheile unui autoturism, un laptop, un televizor, console de jocuri – şi autoturismul aflat în curtea locuinţei, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 12.500 de lei. Tânărul a fost depistat de poliţişti pe raza localităţii Zădăreni în timp ce conducea autoturismul sustras, în urma verificărilor efectuate constatându-se că acesta nu deţine permis de conducere”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Potrivit acestora, tânărul a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanţă de reţinere, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducere fără permis.
Furt ca-n filme la Felnac. A furat bunuri din casă şi maşina din curte
Furt ca-n filme la Felnac. A furat bunuri din casă şi maşina din curte
Un adolescent a spart o casă din Felnac de unde a furat un laptop, un televizor, console de jocuri şi... autoturismul din curtea locuinţei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Fratele fostului premier ungar Viktor Orban, Aron Orban, a fost arestat sub suspiciunea de trafic de persoane, potrivit unor informaţii din presă, a declarat luni prim-ministrul Peter Magyar, relatează MTI.
UT Arad
Trei victorii și o remiză au adunat juniorii „alb-roșii”. Toate importante și în deplasare.
Local
Cunoscut pentru performanțele sale în judo, pompierul arădean Bogdan Pește a obținut o nouă medalie de aur la Cupa Internațională „Constantin Ali Bogdan”. Este al șaselea an consecutiv în care urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
ARADON Sport local
BUZIAŞ. Nicio competiţie fără medalie pentru Maria Kunszabo, mezina unei familii care a scris pagini de istorie pentru judo-ul arădean şi românesc.
Advertorial
O Tesla din SUA cumpărată la licitație poate fi o alegere rațională, dar bateria rămâne componenta care decide dacă mașina electrică își merită banii. La un lot de pe Copart sau IAAI nu poți porni motorul și nu poți face un test de drum, așa că verificarea începe înainte de licitație, din documentele și fotografiile publicate.
ARADON Sport local
FELNAC. Liderul „la zi” din Liga a IV-a nu glumește deloc. După câteva meciuri în care a revenit spectaculos, pe final, acum a venit rândul unei victorii la scor de forfait, în chiar prima etapă a returului.
ARADON Sport local
MOHOL-TRIKALA. Luptătorii de la CSŞ Gloria Arad, coordonaţi de profesorii Răzvan Codrean, Ovidiu Burghelea și Ioan Coste, au participat la două competiții internaționale desfășurate în Serbia și Grecia, obținând rezultate frumoase și acumulând experiență valoroasă.
România
Florian Lungu, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori și comentatori de jazz din România, a murit, luni, la vârsta de 83 de ani.
Local
A fost a treia ediție a Conferinței Internaționale de Limba engleză „Jazz up your lessons! Metode de predare inovative a Limbii engleze”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!