„Avem 27 de proiecte, aprobate sau în curs de aprobare. Activitatea GAL-ului nostru se îmbină foarte bine pe cel mai important proiect de infrastructură din zonă: «Drumul Vinului». Noi am încercat să facem proiecte complementare”, a declarat Garofiţa Popa. Un alt proiect important implementat prin Consiliul Judeţean, masterplanul de apă canal, aduce, de asemenea, beneficii zonei Podgoriei, numai în Şiria fiind prevăzute introducerea a 30 de kilometri de reţea de apă şi tot a 30 de kilometri de reţea de canalizare. Printre proiectele enumerate se regăsesc reabilitarea a 12 kilometri de drumuri şi străzi în Şiria, construirea unui pod la Nadăş, lucrări de reparaţii la Căminul Cultural din Păuliş. „Chiar dacă par lucrări minore, aceste proiecte sunt făcute conform dorinţelor cetăţenilor. La Şilindia, spre exemplu, prin GAL s-a reabilitat o porţiune de 1,5 kilometri, drumul care duce spre cimitir. În mediul rural, există un respect deosebit pentru cei plecaţi dintre noi, iar reabilitarea acelui drum reprezintă o prioritate pentru locuitorii comunei”.
GAL-urile, forte complementare de dezvoltare
ARAD. În cadrul unei conferinţe de presă a PDL Arad, consilierul judeţean Garofiţa Popa a prezentat câteva dintre realizările Grupului de Acţiune Locală (GAL) din Podgoria Aradului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!