„În urma analizei bazelor de date informatice, comisarii Gărzii Financiare Arad au constatat că firma beneficiară era dată în consemn la frontieră pentru înregistrarea de operaţiunii fictive în scopul diminuării TVA datorate bugetului de stat; în consecinţă a fost estimat un prejudiciu de 6.153.226,6 lei pentru care a fost întocmită o sesizare penală, care a fost înaintată DNA. Suplimentar, s-a constatat că societatea destinatară a acestei achiziţii nu a depus la organul fiscal teritorial nicio declaraţie fiscală aferentă anului 2011, urmărind sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor. Marfa confiscată va fi valorificată conform prevederilor legale, iar contravaloarea acesteia va constitui venit la bugetul de stat. Atragem atenţia asupra necesităţii prezentării si completării corespunzătoare a documentelor de însoţire a mărfurilor transportate, pentru evitarea confiscării acestora”, a precizat Sorin Cirţi, comisar şef secţie Garda Financiară Arad.
Garda Financiara a confiscat peste 22 tone de faina
ARAD. La punctul de trecere a frontierei Vărşand, comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat, ieri, 22.815 kg de făină de grâu, în valoare estimată la 14.000 lei, după ce au constatat nereguli referitoare la documentele legale de însoţire a mărfii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
1
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
Local
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.
ARADON Sport local
Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.
Local
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!