Deputatul PNL Arad, Glad Varga, nu este de acord cu cei care susţin că preşedintele Klaus Iohannis, prin respingerea primei propuneri de premier-Sevil Shhaideh-doreşte declanşarea unui „război” politic cu PSD şi ALDE, la baza respingerii stând raţiuni serioase. Dealtfel, spune Glad Varga, atitudinea preşedintelui după ce a anunţat că nu o acceptă pe Shhaideh, dovedeşte că acesta doreşte rezolvarea problemei. „După părerea mea, preşedintele a respins persoana nominalizată de către PSD-ALDE, având motive pe care nu poate să le expună în spaţiul public. Analizând toate informaţiile apărute în ultima perioadă, cu foarte multă atenţie, cum a declarat domnia sa, a luat decizia care crede că se impune, pentru evitarea oricărui risc, de orice natură ar fi acesta. Dacă ar fi vorba despre un război, cum se spune, nu ar mai fi cerut direct coaliţiei să facă altă propunere, ci ar fi demarat alte discuţii cu partidele politice. Eu cred că PSD are resurse pentru a nominaliza o persoană asupra căreia să nu planeze niciun dubiu, să nu apară suspiciuni de niciun fel. Ar fi de dorit, în sensul că ar fi normal şi bine ca o nouă propunere să-i fie prezentată preşedintelui, pentru ca noul Guvern să intre cât mai grabnic la vot în Parlament”, a declarat Glad Varga.
Glad Varga: nu este un război
Glad Varga: nu este un război
Deputatul liberal nu crede că preşedintele Iohannis urmăreşte un conflict cu PSD-ALDE.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
1
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
1
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!