Este o funcţie importantă, care presupune implicarea în sectorul organizatoric, un sector foarte important în perspectiva consolidării unui partid puternic, de dreapta, cum va fi ACL. Această funcţie va fi menţinută inclusiv în struturile Alianţei Creştin-Liberale”, a declarat Glad Varga.Glad Varga participă, alături de alţi tineri arădeni, la Şcoala de Vară a TDL/TNL, la Eforie NordLa aceste cursuri şi-au anunţat prezenţa inclusiv cei doi copreşedinţi ai ACL, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga.
Glad Varga, secretar general-adjunct la TDL
ARAD. Glad Varga a fost desemnat secretar general-adjunct în Biroul Naţional al organizaţiei de tineret a PDL. „Cred că desemnarea mea ca secretar general-adjunct reprezintă, mai ales, o recunoaştere a activităţii organizaţiei din Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
1
România
O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).
Citiți principiile noastre de moderare aici!