Două autospeciale și zece subofițeri din cadrul ISU Arad împreună cu voluntarii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Frumușeni s-au luptat mai bine de trei ore cu un puternic incendiu izbucnit la o gospodărie din Frumușeni. Anexa imobilului în care erau depozitate cinci tone de lemne ardea cu violență la sosirea pompierilor. Flăcările au făcut scrum anexa, mai multe plăci din pal, diferite aparate electrice, cinci tone de lemn și alte câteva tone de porumb și grâu. Au mai fost afectate patru lăzi frigorifice, bucătăria şi acoperişul imobilului pe aproximativ 20 %. Intervenţia a durat mai bine de trei ore şi a fost deosebit de dificilă din cauza cantităţii mari de materiale combustibile depozitate în spaţiu îngust, fiind îngreunat şi accesul în anexă , au declarat reprezentanții ISU Arad. Valoarea pagubelor este în curs de stabilire, iar cel mai probabil incendiul a avut drept cauză un scurtcircuit.
Gospodarie din Frumuseni mistuita de flacari
FRUMUȘENI. Cinci tone de lemne și alte câteva tone de porumb și grâu au fost făcute scrum într-o gospodărie din Frumușeni.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Aeroportul Internațional Liszt Ferenc din Budapesta ar putea fi legat, în viitor, prin trenuri directe de mai multe orașe din estul Ungariei, dar și de România.
UT Arad
ARAD. Presiunea e mare la UTA, orice s-ar spune. Iar asta a recunoscut-o Adrian Mihalcea de fiecare dată când lipseau rezultatele. Nu a vorbit neapărat în nume propriu, ci mai mult despre jucători, pentru că despre asta a fost întrebat.
Local
Pe 17 septembrie 2026, la Ana Summer Events din Târgu Jiu, s-a desfășurat prima ediție a concursului național Top Model Divine – Miss & Mister, organizat de Dalia Florescu și Nancy Abbas, prin Divine Models Academy Târgu Jiu.
Local
Colaborarea culturală dintre municipiile Arad și Pécs (Ungaria) continuă printr-un nou eveniment dedicat promovării artei și dialogului cultural dintre cele două orașe înfrățite.
România
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, „cum se fac toate casele în Italia pentru servitori”.
1
Local
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.
România
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!