Deşi au avut întâlnirea la care trebuia să se stabilească exact data la care va demara protestul, liderii sindicatelor nu au anunţat nimic şi se comportă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Reamintim că aproape 300 de arădeni, angajaţi în 19 primării din judeţ, au semnat liste prin care declarau că sunt de acord cu demararea grevei generale. Motivul? Vor bani mai mulţi. Totuşi, deşi au anunţat ameninţători că vor refuza să mai lucreze, liderii de sindicat s-au întâlnit şi au stabilit că… se vor mai întâlni o dată. Dar acum la finele lunii octombrie. Până atunci, însă, angajaţii din administraţie publică vor picheta Ministerul Muncii pe 23 octombrie. Protestatarii vor o lege a salarizării unitare în sectorul bugetar şi alte modificări legislative. Dar, după cum ne-au obişnuit deja, cel mai probabil bugetarii din judeţul nostru nu vor participa la acest miting. Comoditatea i-a caracterizat de fiecare dată când s-a stabilit vreo acţiune de protest. Ulterior acestui protest se va stabili data la care va fi demarată greva generală. Dar ne permitem să nu mai dăm crezare sindicaliştilor, acţiunile lor din ultima perioadă fiind tot mai confuze.
Greva nu va mai fi grevă
Greva nu va mai fi grevă
Sindicaliştii din administraţie s-au răzgândit din nou. Nu mai fac grevă generală. Cel puţin deocamdată.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!