În acest fel, actualul Guvern ne întoarce în timp cu cel puţin 10 ani, încercând din răsputeri să readucă banii de la comunităţi la centru astfel încât să poată dispune de ei după bunul plac. Această gândire a guvernanţilor este foarte periculoasă pentru cetăţeni”, spune senatorul Traian Igaş. „Atunci când banii pe care cetăţenii îi plătesc sub formă de taxe şi impozite rămân la bugetul local, pot să îi tragă la răspundere pe reprezentanţii localităţii. Dar când din ce în ce mai mulţi bani, cuveniţi comunităţii locale, ajung la bugetul centralizat, arădeanul pe cine trage de mânecă dacă nici nu ştie unde vor fi direcţionaţi banii aceia munciţi de el?”, întreabă, retoric, parlamentarul arădean. El mai spune că „La sfârşitul fiecărei zile lucrătoare, USL a decis că statul trebuie să îşi ia partea de 30% din taxele judiciare plătite în ziua respectivă. Iar din 2014 statul va lua 45% din aceste venituri, care până acum rămâneau la bugetul local, la comunitatea formată din cetăţenii care plătesc acele taxe. USL vrea lipsă de transparenţă pentru un control cât mai politizat al instituţiilor statului şi al administraţiilor locale. Nu este corect faţă de cetăţeni, nu este corect nici faţă de generaţiile care vor veni!”
Igas acuza Guvernul ca „isi baga mana in bugetele locale”
ARAD. „În ultima perioadă Guvernul USL nu mai rezistă tentaţiei de a-şi băga mâna în bugetele locale. Călcând în picioare autonomia locală, Uniunea Social Liberală a mai aprobat rapid o Ordonanţă de Urgenţă prin care îşi bagă mâna în veniturile încasate de autorităţile locale din taxele judiciare de timbru".
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Palatul Cotroceni, că este o „falsă dezbatere” că România trebuie să aleagă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din România va fi făcut public, dar a subliniat că se ferește să mai dea calendare în privința publicării lui, menționând că documentul ar urma să cuprindă și informații „interesante” despre parcursul lui Călin Georgescu.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că Alianța pentru Unirea Românilor este considerată un partid populist și izolaționist, a cărui carte de vizită este „scandalul”, iar venirea acestei formațiuni la guvernare ar fi însemnat, într-o săptămână, retrogradarea ratingului de țară.
Mapamond
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan spune că nu vrea să intre într-o dezbatere „politică” dacă Ilie Bolojan a fost sau nu a fost un premier „bun”.
România
Șantierul de pe Margina – Holdea a ajuns la un stadiu fizic de 82%, potrivit celei mai recente informări a DRDP Timișoara. Continuă lucrările la tuneluri, pasaje și viaducte, dar și la instalațiile și sistemele de iluminat.
2
Mapamond
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE.
Citiți principiile noastre de moderare aici!