Pe acest fond, spune Igaş, „minunile comunismului revin în actualitate sub guvernarea USL: deşi planul se face peste 100%, nu putem cumpăra nimic. Şi nu putem cumpăra nimic pentru că după ce plătim toate taxele şi impozitele Guvernului USL nu prea mai rămâne nimic pentru traiul de zi cu zi…Guvernul USL a promis un trai mai bun, a promis marea cu sarea dar a introdus taxe peste taxe şi impozite peste impozite. Astăzi, românii plătesc taxe şi impozite peste media europeană. În România, contribuabilul ar trebui să fie doar la cozi la ghişee să îşi plătească taxele şi impozitele după cum vede USL bunul mers al economiei.România colectează numai jumătate din ceea ce ar trebui să colecteze la TVA. Suntem o ţară neguvernată, cu un viitor sumbru în economie şi în traiul de zi cu zi, iar Guvernul nu găseşte alte soluţii decât să taie de la investiţii şi să ne taxeze mai mult. Aradul, sub Guvernarea USL, a fost, este şi va fi printre judeţele cele mai afectate de tăierile de la investiţii”.
Igas: „suntem o tara neguvernata”
ARAD. Senatorul Traian Igaş atrage atenţia asupra cifrelor oficiale date de Consiliul Fiscal, „cifre care arată că economia nu duduie, ci, dimpotrivă, merge mai prost decât în 2012, că preţurile nu scad, ba chiar cresc”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele Chinei, Xi Jinping a declarat joi, de la Casa Albă, că Beijingul și Washingtonul au o „responsabilitate istorică” pentru progresul uman și trebuie să-și „consolideze comunicarea”, la începutul vizitei sale de stat în SUA, relatează AFP.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegație a agenției internaționale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la București în contextul procesului de evaluare periodică a evoluțiilor economice și fiscale ale României.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, întrebat care ar fi formula optimă pentru constituirea unei majorități în vederea formării unui nou guvern, cu un premier desemnat din rândul PSD, că în eventualitatea în care ar fi nominalizat de șeful statului pentru funcția de premier ar avea discuții „cu toată lumea”.
1
România
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
1
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 24-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuţii la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe „o rachetă”, ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează joi dpa.
1
Advertorial
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
România
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!