Inaltarea Sfintei Cruci

ARAD. În calendarul ortodox Înălţarea Sfintei Cruci se prăznuieşte pe 14 septembrie; este una din cele două zile de post strict (ajun) de peste an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august).

Prin această sărbătoare creştinii comemorează două evenimente deosebite din istoria lemnului sfintei crucii:• aflarea crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, de către Sfânta Elena împărăteasa, mama împăratului sfânt Constantin cel Mare, şi înălţarea ei solemnă, în văzul tuturor, de către episcopul Macarie de Ierusalim, în ziua de 14 septembrie 326;

• aflarea crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, de către Sfânta Elena împărăteasa, mama împăratului sfânt Constantin cel Mare, şi înălţarea ei solemnă, în văzul tuturor, de către episcopul Macarie de Ierusalim, în ziua de 14 septembrie 326;

• readucerea lemnului sfintei cruci de la perşi, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclie, care a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim), după care patriarhul Zaharia de Ierusalim a înălţat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630.

Începutul cultului public şi oficial al Crucii lui Iisus s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfinţirii bisericii zidite de împăratul Constantin cel Mare, la propunerea împărătesei Elena, pe Golgota, locul Calvarului şi al îngropării Mântuitorului Iisus (vestita biserică a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu “Ad Crucem”). Conform pelerinei creştine Egeria (sec. IV), în această biserică, consacrată în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puţină vreme de sfânta Elena, mama lui Constantin.

Dar sărbătoarea liturgică a Înălţării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie, şi aşa s-a transmis şi în Occident, cu începere din secolele VII-VIII, când la evenimentul din 335 s-a adăugat comemorarea redobândirii relicvei sfintei cruci de către împăratul bizantin Heraclie în anul 629. Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă a Ierusalimului, a luat ca pradă de război şi racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea prin război, şi a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt. Câţiva ani mai târziu, în anii 634-635, lemnul sfintei cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (şi înapoi) într-o procesiune solemnă care s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie.

Părţile din Sfânta Cruce care au rămas la Ierusalim s-au pierdut în anul 1187, când a fost luată de Episcopul de Betleem şi dusă în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucăţile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol şi la Roma. Părţi din lemnul sfintei Cruci se găsesc astăzi şi la Muntele Athos.