D-le primar, evident că, după trei mandate, se presupune că lumea vă cunoaşte şi, din moment ce v-au tot ales, vă cunoaşte în sensul bun. Totuşi, cred că pe oameni i-ar interesa şi alte amănunte din viaţa omului, nu doar a primarului. Aşadar, cine eşti dumneata, domnule Ioan Crişan ?

Ioan Crişan. Vorba marelui nostru povestitor, Ion Creangă : iaca, sunt şi eu un boţ de humă însufleţit. Când spun însufleţit, nu mă refer doar la faptul că Dumnezeu mi-a dat viaţă, ci m-a şi „mobilat” cu sufletul unui om care nu se gândeşte doar la el, ci şi la ceilalţi. Desigur, am conştientizat acest lucru doar după mulţi ani din cei hărăziţi de către Dumnezeu. Acesta a decis să ies la lumină pe data de 09.12.1945, în localitatea Moroda, judeţul Arad. Am făcut clasele 1-4 în localitate, clasele 5-7 la Ineu şi liceul la „Ioan Slavici”, în Arad. A urmat Şcoala tehnică exploatare CFR, la Timişoara şi şcoala de şef de gară, la Bucureşti.

V-a plăcut şcoala?

Ioan Crişan. Da, mi-au plăcut, mai ales Limba Română şi Istoria. De la 18 ani am fost abonat la revistele „Magazin istoric” şi „Lumea”, îmi plăceau foarte mult reportajele şi le citesc şi astăzi cu plăcere. În paralel cu şcoala propriu zisă, a trebuit să fac şi şcoala vieţii, adică să muncesc, pentru a mă putea întreţine, pentru îmbrăcăminte, pentru cele necesare şcolii. În vacanţe lucram pe la fermele agricole. Am fost, periodic, tractorist, cu diplomă, în agricultură, am fost lăcătuş la Uzina de Vagoane. Acestea, până la terminarea liceului. După aceea, m-am dedicat total muncii în CFR. Am fost impiegat de mişcare la staţiile Pîncota şi Şag, instructor Gara Glogovăţ, şef gară Glogovăţ, revizor în siguranţa circulaţiei trenurilor Arad, inspector în siguranţa circulaţiei şi manevra trenurilor, prevenirea, tratare şi cercetarea evenimentelor şi accidentelor de cale ferată Timişoara. La CFR nu era uşor să obţii o funcţie de conducere, pentru aceasta trebuia să faci două luni stagiu în fiecare funcţie din subordine. Astfel, ştiai exact ce dispui şi cum trebuie să se facă fiecare lucru. Aşa m-am format ca om, m-am pus de fiecare dată în locul celuilalt. Ce bine ar fi dacă şi politicienii, parlamentarii, miniştrii, ar proceda la fel! Dar, să nu divagăm. Am consemnaţi în cartea de muncă 52 de ani de activitate. Din aceştia, lucraţi în grupa I-a, condiţii grele de muncă, 30.

Se pare că nu v-aţi săturat de muncă, din moment ce după pensionare v-aţi apucat de primărit.

Ioan Crişan. Revin la ceea ce spuneam despre însufleţire, acela a fost momentul în care am conştientizat faptul că a venit vremea să fac ceva pentru comunitatea în care trăiesc. În anul 2.000 am fost ales viceprimar al Comunei Vladimirescu, iar din 2004 până acum am fost ales de trei ori primar. În toată această perioadă am simţit că munca grea de dinainte a fost mult mai uşoară decât aceea presupus uşoară de primar. Sigur, asta dacă vrei să fii într-adevăr primar, nu simplu ocupant de fotoliu, preocupat doar de binele tău personal. Ca să mă exprim plastic, Primăria este ca o veşnică sală de aşteptare, oamenii aşteaptă ca tu să-ţi onorezi promisiunile şi să faci să le fie mai bine, iar tu, la rândul tău, aştepţi ca politicienii de deasupra ta să răspundă la solicitările pentru binele comunităţii, să-şi respecte obligaţiile şi cuvântul. La CFR, se mai întâmpla ca trenul să întârzie, dar nu foarte mult, exista o disciplină, existau reguli. Acolo, 1+1 făcea întotdeauna 2. În politică, te trezeşti că 1+1 poate face 2,5 sau 3, ba chiar 5, în funcţie de nivelul de rigoare şi caracter. La CFR, trenul merge înainte, nu se abate de pe linie, decât accidental, pe când în politică niciodată nu ştii ce se va întâmpla în clipa următoare. Tu, ca primar, dacă te gândeşti în primul rând la comunitate, mai tragi politicul pe linie secundară. Sigur, nu îl abandonezi, te ocupi de întreţinere, să fie în stare de funcţionare, pentru că, la urmei, la nivel extins tot de deciziile politicului depinde dacă tu, ca primar, eşti lăsat să-ţi faci treaba în beneficiul comunităţii, al oamenilor care te-au ales. De politic depinde atât de mult promisa şi tărăgănata descentralizare. Toate guvernele au promis marea cu sarea, însă au fost simple simulacre de proiecte pe care, oricum nimeni nu a avut vreo clipă intenţia de a le pune în aplicare. Prea dispăreau multe funcţii politico-administrative pe seama cărora politicul poate fi subvenţionat, iar persoanele care le ocupă pot aduna foarte uşor averi la care nu au visat niciodată înainte de a intra în politică. Văd că, acum, premierul Dacian Cioloş a luat la verificat toate proiectele sau schiţele existente şi spune foarte apăsat că are de gând să facă măcar primii paşi. Ar fi bine ca, în sfârşit, cineva să punăpiciorul în prag, dar să fie o descentralizare teală, care să nu ofere administraţiilor locale doar obligaţii, dar nicio resursă. Cum am zis, eşti într-o veşnică aşteptare, aştepţi ca politicienii care fac legi să facă unele bune şi să le şi respecte. Din păcate, nu întotdeauna se întâmplă aşa. Sper că după alegerile din acest an lucrurile se vor schimba în bine, mai ales că presiunea societăţii civile este imensă, în special din partea tinerilor.

Ioan Crişan, familistul

Este căsătorit, de 45 de ani, din 1971, cu Ersilia Crişan. Are o fată, camelia, căsătorită cu radu Stoian şi un nepot, Rareş, pe care, bineînţeles, îl răsfaţă cât se poate de mult.
„Tu, ca primar, trebuie să te gândeşti în primul rând la comunitate, dacă vrei să primeşti şi vot politic din partea ei”