– La sfârşitul lucrărilor Adunării Eparhiale vă rog să ne spuneţi câteva gânduri, câteva direcţii care privesc Biserica Ortodoxă din Arad.

– În aceste zile de început de an, în mod obişnuit ţinem o adunare de bilanţ a întregii lucrări pe care am făcut-o în Biserică în cursul anului trecut, activitate pe care o numim Adunare Eparhială, adică a întregii Eparhii, la orice grad ar fi ea: Mitropolie, Episcopie, Arhiepiscopie. Ca număr de membri, ea cuprinde 30 de persoane, pe lângă consilierii obişnuiţi şi permanenţi ai Consiliului Eparhial, adică persoane cu atribuţii administrative, bisericeşti în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni. Înainte ne adunăm într-un consiliu mai redus, de 9 membri, în aceeaşi proporţie mai sus amintită, unde facem o prezentare a întregii situaţii pe baza rapoartelor sectoarelor de activitate ale centrelor eparhiale sau ale comisiilor Adunării Eparhiale. Desigur, este o împărţire mai complicată, să zicem, dar care ne duce în miezul lucrărilor, pe planuri diferite: administrativ, bisericesc, cultural, social şi de asistenţă socială, economic, dar toate acestea rămânând într-o unitate pe care o respectă toţi preoţii şi credincioşii la nivelul parohiilor şi protopopiatelor. Deci, noi facem analiza a ceea ce am împlinit din hotărârile anterioare şi le transpunem la noile cerinţe care sunt pe viitor, ca perspectivă. De obicei, fiecare Adunare ia o tematică care este tematica întregului an, dar pentru o activitate generală pe Patriarhia Română. În toate eparhiile, anul acesta este unul omagial pentru educaţia tineretului ortodox, formarea religioasă şi tot ceea ce ţine de termenul acesta de “educaţie”. Anul acesta mai are şi o caracteristică şi anume că el este şi unul comemorativ pentru o personalitate care a devenit exemplu pentru cei care l-au urmat în cursul timpului şi pentru noi, cei de azi. De exemplu, anul acesta este omagial, comemorativ pentru Sfântul Mitropolit Antim Ivireanu, cunoscut mai ales pentru contribuţia la istoria culturii româneşti şi formarea limbii culte române, dar şi pentru alte multe calităţi, deoarece a murit ca martir pentru neamul nostru, deşi el era străin de acesta, dar şi-a însuşit în aşa mod limba, întreaga cultură, modul românesc de viaţă încât a fost cinstit ca atare. A fost un colaborator apropiat al voievodului Constantin Brâncoveanu, el însuşi martir împreună cu familia sa. Deci am prezentat această situaţie generală privind desfăşurarea lucrărilor Adunării Eparhiale, lucrări care încep totdeauna cu o slujbă de Te Deum, de mulţumire pentru ceea ce a fost şi de cerere pentru ceea ce dorim să fie pe viitor, nu numai pentru noi, ci pentru toată ţara, pentru tot poporul, pentru toată lumea. Apoi s-a trecut la desfăşurarea sesiunii unde s-au dezbătut toate documentele pe sectoarele respective, pe împărţirea pe care am enunţat-o la început. Anul trecut a fost unul omagial pentru ceea ce înseamnă viaţa şi contribuţia generală a parohiilor şi a mănăstirilor la viaţa Bisericii. Aceasta, desigur, a fost la temelia rapoartelor: cum s-a dezvoltat viaţa bisericească, care a fost activitatea clerului, a poporului, modul în care ne achităm faţă de acţiunile pe tărâm cultural, economic şi, desigur, modul în care activează Biserica în activitatea socială, medicală, de asistenţă deosebită pe toate planurile, câte lucruri am realizat, acestea fiind supuse unor prelucrări şi pe secţiuni, dar şi în plen pentru a putea fi votate hotărârile pentru activitatea viitoare de toţi cei care au fost prezenţi. În cea mai mare majoritate au fost prezenţi toţi membrii şi toţi şi-au adus contribuţia care era necesară.

– Care sunt direcţiile pe care Arhiepiscopia Aradului va activa, în principal, pe viitor?

– Direcţiile mari ale Eparhiei sunt împlinirea întru totul a îndrumărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Noi am luat şi am prelucrat la posibilităţile noastre toate acestea. Celor care sunt interesaţi de viaţa bisericească doresc să le spun că obiectivele mari rămân aceleaşi, dar cu fiecare an se adaugă ceva special; de exemplu, şcolile teologice pentru educaţia tineretului, celelalte şcoli şi ora de religie, în mod deosebit consolidată prin formarea profesorilor şi contribuţia elevilor, mobilizarea părinţilor în acest scop şi toate lucrările ce ţin de şcoală şi de activitatea acesteia. Şcolile teologice reprezintă o prioritate a noastră. Avem încă probleme privind organizarea învăţământului teologic la nivel de Mitropolie pentru că în afară de Arad mai sunt două eparhii: Arhiepiscopia Timişoarei şi Episcopia Caransebeşului. Pe linie bisericească am avut în discuţie şi Catedrala Nouă, aflată în lucrări de întregire a picturii bisericeşti, care nu este încă finalizată precum şi problema deservirii celor care solicită slujbele religioase. După modelul Catedralei şi la celelalte biserici trebuie îndeplinite exigenţele credincioşilor, apoi s-a avut în vedere problema bunei administrări a parohiilor şi a completării posturilor de preoţi sau de cântăreţi, şi nu în ultimul rând, buna administrare a patrimoniului trecutului, aspect care trebuie şi el îmbunătăţit. Pe de altă parte, trebuie să fim atenţi la raportul nostru cu pretenţiile societăţii, exprimate mai ales prin mass-media, cu privire la anumite nemulţumiri sau dorinţe de mai bună deservire a credincioşilor şi, în acelaşi timp, toţi cetăţenii să observe contribuţia majoră pe care Biserica o poate avea în viaţa societăţii româneşti. Pe plan social s-a luat în discuţie înfiinţarea de centre medicale sau de asistenţă socială pentru a veni în ajutorul celor cu posibilităţi mai reduse sau care nu prea apelează în altă parte şi Biserica trebuie să le vină într-ajutor.

– Chiar în acest sens, Arhiepiscopia a deschis, vis-a-vis de sediul ei, un centru medical, unde sub coordonarea d-nei rector prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, un grup de medici activează pro bono.

– Da, aveţi dreptate, dar acest centru medical este, în acelaşi timp, şi un centru social, acolo existând o cantină care, deocamdată, oferă o masă caldă pentru aproximativ 70 de persoane defavorizate. Acolo activează şi un grup de medici care, în mod gratuit, efectuează consultaţii făcând o triere a bolnavilor şi îndrumându-i către secţiile de specialitate ale spitalelor arădene. În calendarul nostru sunt pomeniţi acei doctori numiţi „sfinţi fără de arginţi”, care sunt un model pentru cei de astăzi, care le preiau exemplul. Chiar dacă noi avem legătură prin şcoala teologică cu Universitatea „Aurel Vlaicu”, iată că prin acest centru cultivăm cele mai bune relaţii cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, suntem prezenţi la toate momentele importante din viaţa acesteia şi, în acelaşi timp, beneficiem şi de prezenţa dânşilor, pentru că dl. preşedinte şi rector fondator al Universităţii, prof. univ. dr. Aurel Ardelean este şi membru de onoare al Consiliului Eparhial şi Adunării Eparhiale. Totdeauna suntem ajutaţi prin beneficiile acordate studenţilor care aparţin familiilor preoţeşti sau sunt din tagma monahală sau chiar preoţi care urmează şi alte facultăţi şi au înlesniri sau gratuităţi în ceea ce priveşte taxa şcolară. Iată că pe toate aceste planuri se întinde o activitate destul de susţinută, unele dintre ele fiind făcute fie cu asociaţii de voluntari, fie cu voluntari care fac astfel de activităţi în nume propriu, dorind să arate participarea Bisericii în viaţa credincioşilor. Avem, iată, o legătură deosebită cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, d-na rector prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, fiind una dintre personalităţile care contribuie din plin la acest lucru, noi dorindu-ne să avem oameni bine pregătiţi nu doar din punct de vedere teologic, ci în toate domeniile: medical, economic, juridic, social etc.

– Care este stadiul relaţiei dintre Arhiepiscopia Aradului şi celelalte culte din Arad?

– De multe ori Adunarea Eparhială cade în Săptămâna de Rugăciune Ecumenică, lucru care pecetluieşte bunele relaţii pe care le avem cu celelalte culte din Arad, acest oraş fiind bine cunoscut, atât în ţară, cât şi peste hotare prin buna convieţuire atât între diferitele etnii care convieţuiesc aici, cât şi prin dragostea şi îngăduinţa creştinească între diferitele confesiuni.