GRĂNICERI. Garda de intervenție nr. 2 Chișineu Criș din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu a desfășurat miercuri, 3 aprilie, o misiune de stingere a unui incendiu, la o locuință, în comuna Grăniceri. Au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un ofițer si șapte subofițeri, focul fiind generalizat la întreaga locuință. Proprietarii imobilului nu erau acasă, iar incendiul a fost observat târziu. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad au precizat că focul a fost stins după aproximativ o oră de intervenție. În urma incendiului, acoperișul a ars în totalitate, plafonul s-a prăbușit și au fost distruse bunurile din două camere ale locuinței. Cauza probabilă a producerii incendiului este scurtcircuit electric, o cauză des întâlnită la incendii – spun cei de la ISU Arad – din cauza instalațiilor electrice cu improvizații, defecte, vechi sau suprasolicitate. Această speță este, însă, aparte deoarece casa nu avea tablou electric cu siguranțe.
„În aproape 20 de ani de când sting incendii, aceasta este prima casă fără tablou electric cu siguranțe”, a spus comandantul intervenției.
ISU Arad: „Atenție la improvizații!”
ISU Arad: „Atenție la improvizații!”
O casă din Grăniceri a fost cuprinsă de flăcări din cauza inconștienței proprietarilor. Locuința nu avea tablou electric cu siguranțe.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.
România
HUNEDOARA. Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Citiți principiile noastre de moderare aici!