Mai mult, în ceea ce priveşte Nădlacul, s-a pus chiar problema desfiinţării SMURD-ului de acolo. Pentru ca aceste două baze să nu se desfiinţeze, ISU, în parteneriat cu cei de la Consiliul Judeţean Arad, a gândit o modalitate de preluare a celor două SMURD-uri. „De la bun început, trebuie precizat că deschiderea celor două baze SMURD de la Nădlac şi de la Vinga au fost realizate strict de către autorităţile locale de acolo. Asta a fost dorinţa celor care au condus cele două localităţi. Acum sunt în situaţia de a finanţa greu aceste baze. Dar trebuie găsită o soluţie pentru ca ISU să preia punctele de la Nădlac şi de la Vinga. Am avut discuţii şi cu secretarul de stat Raed Arafat pe marginea acestei probleme şi aşteptăm un răspuns în acest sens”, a spus Iustin Cionca, preşedintele CJA. De cealaltă parte, Cosmin Turcuş, reprezentant al ISU Arad, a declarat că, în funcţie de deciziile care vor fi luate de cele două administraţii locale, se va discuta despre puncte de lucru susţinute de ISU. Totuşi, va mai trece o perioadă până când situaţia va fi tranşată într-un fel sau altul, aşteptându-se o soluţie din partea Ministerului Afacerilor Interne, în subordinea căruia se află ISU.
ISU vrea să preia SMURD Nădlac şi Vinga
ISU vrea să preia SMURD Nădlac şi Vinga
Reactualizat la:
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad ar putea prelua bazele SMURD de la Nădlac şi de la Vinga, după ce autorităţile locale de acolo s-au plâns de faptul că susţinerea financiară a bazelor este destul de costisitoare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că nu vede în acest moment niciun motiv pentru a se întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski atât timp cât un acord de pace nu este schițat, după ce acesta din urmă i-a adresat în ziua precedentă o scrisoare deschisă în care-i cere o întâlnire față în față pentru a încheia războiul dintre țările lor, transmit agențiile AFP, Reuters și EFE.
Mapamond
Rusia ar putea ataca NATO „până în 2030”, a avertizat vineri premierul britanic Keir Starmer, dând asigurări în legătură cu determinarea Regatului Unit de a-și dezvolta capacitățile militare pentru a fi pregătită pentru o astfel de situație, relatează AFP.
Mapamond
O persoană a murit și alte patru au fost rănite după ce o navă de pescuit turcească a fost atacată vineri în Marea Neagră, în apropierea peninsulei Crimeea, a anunțat Garda de Coastă turcă, relatează AFP.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Gimnastele secției de ritmică de la CS Municipal Arad au concurat, recent, la Cupa LRF de la București.
România
Președintele Nicușor Dan a convocat pentru sâmbătă o ședință de lucru dedicată analizării incidentului provocat de dronele marine care au explodat în Portul Constanța și în largul Mării Negre, precum și evaluării măsurilor necesare pentru consolidarea apărării și securității pe litoralul românesc, transmite Administrația Prezidențială.
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că respingerea de către omologul său rus Vladimir Putin a propunerii sale de a organiza o întâlnire pentru a pune capăt conflictului de peste patru ani din Ucraina demonstrează că liderul de la Kremlin „alege încă războiu”, relatează AFP şi Reuters.
România
Autoritățile ucrainene au anunțat România înainte ca drona deviată la țărmul Mării Negre să se autodetoneze, iar, în acel moment, toate persoanele din zonă erau evacuate, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă, după ce a participat la Summitul UE-Balcanii de Vest din Muntenegru.
1
Local
Șapte persoane au fost reținute de polițiștii din Lipova, după ce tranzacționarea unui autoturism s-a soldat cu o bătaie generală și trei mașini avariate.
1
Advertorial
Există un detaliu al casei pe care îl atingem zilnic, dar rareori îl gândim cu adevărat: patul. Nu salteaua, nu perna - ci stratul subțire de material care separă corpul de restul lumii în cele opt ore în care suntem cei mai vulnerabili.
Citiți principiile noastre de moderare aici!