aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Iustin Cionca, bilanț la zece ani de mandat în fruntea Consiliului Județean

Iustin Cionca, bilanț la zece ani de mandat în fruntea Consiliului Județean

De Alin Gherasim
la 22 June 2026 13:10
3 Comentarii

Iustin Cionca, bilanț la zece ani de mandat în fruntea Consiliului Județean

22 June 2026 13:10
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a făcut un rezumat al celor zece ani de când se află în fruntea instituției.
Scris de Alin Gherasim - Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a făcut un rezumat al celor zece ani de când se află în fruntea instituției.

Trimite articolul

X

ARAD. Astăzi, 22 iunie, se împlinesc zece ani de când Iustin Cionca a preluat conducerea Consiliului Județean Arad. Inițial, în 2016, potrivit legilor de atunci, a fost validat de consilierii județeni. Ulterior, Cionca a fost reales prin vot uninominal.

„Este un deceniu în care județul Arad a trecut prin schimbări majore și care a transformat administrația județeană arădeană într-unul dintre principalii motoare ale dezvoltării regionale din vestul României”, se arată într-o informare transmisă de CJA.

În 22 iunie 2016, când Iustin Cionca depunea jurământul în funcția de președinte al Consiliului Județean Arad, județul se afla atunci în fața unor provocări importante. Exista un singur proiect european în derulare la Consiliul Județean, infrastructura rutieră avea nevoie de investiții majore, sistemul medical județean necesita modernizare.

„Zece ani mai târziu, bilanțul este unul care poate fi măsurat atât în cifre, cât și în transformările vizibile din viața de zi cu zi a arădenilor”, spun reprezentanții instituției județene.

În ultimii zece ani, Consiliul Județean Arad a atras peste 12 miliarde de lei din fonduri europene și guvernamentale, prin 61 de proiecte majore (dintre care 41 cu finanțare europeană și 20 cu finanțare guvernamentală).

„ Aceste investiții au fost prioritizate în funcție de domeniile care influențează direct calitatea vieții, infrastructură, sănătate, educație, cultură, asistență socială și dezvoltare economică. În echipa formată de Iustin Cionca, președinte, cu vicepreședinții Claudia Boghicevici, Sergiu Bîlcea, Răzvan Cadar, Ionel Bulbuc, Pero Tamas, Consiliul Județean a devenit una dintre cele mai performante administrații județene din România în ceea ce privește accesarea fondurilor nerambursabile”, se mai precizează în informare.

Drumurile
Poate cea mai vizibilă schimbare a ultimului deceniu este cea din infrastructura rutieră.

„În ultimii zece ani au fost modernizați aproximativ 900 de kilometri de drumuri județene, fiind realizate investiții de peste un miliard de lei. Au fost reconstruite și modernizate drumuri care nu mai beneficiaseră de lucrări majore de zeci de ani și au fost create noi legături între comunități”, spun cei de la CJA.

Au fost realizate investiții importante precum: modernizarea axei Arad–Șiria–Pâncota–Seleuș–Șicula–Cermei–Berechiu; modernizarea drumurilor spre stațiunea Moneasa; dezvoltarea Drumului Regelui prin Petriș; conectarea comunităților la rețeaua europeană TEN-T; modernizarea infrastructurii rutiere din nordul județului; realizarea Centurii de Est a municipiului Arad; modernizarea tuturor legăturilor cu județele Timiș, Bihor și Hunedoara; realizarea inelului de centură Arad-Fântânele-Vladimirescu, cu pod nou peste Mureș și pasaj peste calea ferată; modernizarea tuturor drumurilor județene transfrontaliere; modernizarea drumurilor înspre stațiunea Căsoaia; demararea proiectului strategic al Drumului Expres Arad–Oradea, investiție estimată la aproximativ 11 miliarde de lei.
În mandatul lui Iustin Cionca au fost construiți peste 115 kilometri de drumuri noi, iar Aradul a devenit unul dintre cele mai bine conectate județe ale României. De asemenea, județul Arad are acum câteva sute de kilometri de piste de biciclete, realizate și cu cofinanțări din partea Consiliului Județean.
Sănătatea

„Dacă infrastructura a fost prioritatea administrativă, sănătatea a fost prioritatea sufletească a ultimului deceniu. În ultimul deceniu, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a traversat cea mai amplă transformare din istoria sa”, se arată într-o comunicare transmisă de CJA.

Investițiile realizate depășesc 450 de milioane de lei și au vizat: darea în folosință a Spitalului de Pneumologie și Boli Infecțioase din Grădiște; extinderea Unității de Primire Urgențe; modernizarea secțiilor ATI; dezvoltarea Secției de Oncologie; înființarea Laboratorului de Cardiologie Intervențională; dezvoltarea serviciilor de imagistică și diagnostic; dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație; creșterea siguranței la incendiu; modernizarea Spitalului Municipal; dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative.
Tot în această perioadă au fost introduse servicii medicale care nu existau anterior la Arad, iar pacienții beneficiază astăzi de investigații și tratamente care, în trecut, necesitau deplasări în alte centre universitare.
Educație și cultură

În ultimii ani, Consiliul Județean Arad a derulat cel mai consistent program de investiții în educație, la nivel județean.

„Au fost achiziționate peste 50 de microbuze școlare electrice și hibride pentru transportul elevilor, au fost digitalizate sute de săli de clasă și au fost sprijinite proiecte care reduc diferențele dintre mediul urban și cel rural. Obiectivul administrației județene a fost acela ca fiecare copil din județ să aibă acces la condiții moderne de învățare, indiferent de localitatea în care trăiește”, transmit cei de la Consiliul Județean.

Instituția a investit și în restaurarea și modernizarea principalelor instituții culturale. Biblioteca Județeană a fost complet reabilitată și digitalizată, iar Complexul Muzeal Arad beneficiază astăzi de una dintre cele mai moderne secții de istorie din România.

„Au fost susținute proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri, digitalizării patrimoniului și promovării identității culturale a județului. Doar la Complexul Muzeal, în ultimii cinci au fost investite 30 de milioane de lei în modernizarea a cinci secții esențiale: Artă Românească, Științele Naturii, Arheologie, Istorie, Pinacoteca”, se arată în informarea de presă.

Utilități
O contribuție majoră la creșterea calității vieții a avut-o și extinderea infrastructurii de apă și canalizare. În ultimii zece ani au fost extinse și modernizate peste 500 de kilometri de rețele, au fost construite și reabilitate 13 stații de epurare, iar un nou proiect regional de peste 268 milioane de euro este pregătit pentru perioada următoare.
Colaborare

„Una dintre caracteristicile mandatului lui Iustin Cionca a fost colaborarea permanentă cu administrațiile locale. În ultimii zece ani, Consiliul Județean Arad a cofinanțat aproximativ 3.000 de proiecte ale primăriilor din județ. În spatele acestei cifre se află mii de investiții în apă și canalizare, gaz, școli, grădinițe, drumuri comunale, cămine culturale, baze sportive și centre sociale. Acest parteneriat a făcut posibilă dezvoltarea echilibrată a județului și reducerea decalajelor dintre comunități”, transmit reprezentanții CJA.

În ultimul deceniu, Aradul a devenit un model de bună practică la nivel național prin colaborarea dintre administrație, mediul de afaceri și societatea civilă.

„Consiliul Județean a dezvoltat parteneriate solide cu universitățile, organizațiile neguvernamentale, mediul economic, instituțiile de sănătate și structurile culturale. Proiectele din domeniul sănătății, asistenței sociale, educației și dezvoltării economice au demonstrat că progresul este posibil atunci când instituțiile și comunitatea lucrează împreună”, se arată în informarea de presă.

Altă mentalitate
Iustin Cionca a declarat că „după zece ani de mandat, cea mai importantă realizare nu este reprezentată de cifre, kilometri de drum sau valoarea investițiilor, ci de schimbarea de mentalitate. Astăzi, Aradul vorbește despre oportunități, despre investiții, despre competitivitate și despre dezvoltare regională. Arădenii au așteptări foarte mari și este firesc să fie așa. Este un județ care și-a consolidat poziția de pol economic și logistic al vestului României și care privește cu încredere spre viitor. La împlinirea unui deceniu de la preluarea conducerii Consiliului Județean Arad, bilanțul meu este, de fapt, bilanțul unei comunități care a ales să construiască Mulțumesc consilierilor județeni și primarilor din județul Arad, indiferent de apartenența lor politică, pentru că au înțeles că interesele comunităților sunt mai importante decât disputele de moment. Mulțumesc mediului de afaceri, care a continuat să investească, să creeze locuri de muncă și să aibă încredere în potențialul Aradului. Mulțumesc instituțiilor statului, organizațiilor neguvernamentale, universităților, bisericilor, presei și tuturor celor care au fost parteneri în proiectele noastre. Și mulțumesc colegilor mei din Consiliul Județean și din instituțiile subordonate. În spatele fiecărui proiect finalizat există oameni care au muncit departe de lumina reflectoarelor. Există un lucru pe care îl consider esențial și pe care vreau să îl subliniez în această dimineață. Niciuna dintre realizările ultimului deceniu nu ar fi fost posibilă fără colaborarea dintre Consiliul Județean și administrațiile locale din județ. Am avut șansa să lucrăm împreună cu primari care au înțeles că dezvoltarea nu are culoare politică atunci când este vorba despre binele comunității. Multe dintre proiectele pe care le vedem astăzi finalizate sau aflate în lucru sunt rezultatul unei strategii comune și al unui parteneriat între administrația județeană și administrațiile locale”.

Trimite articolul

X
Taguri:
bilant ,
bilant mandat ,
cj arad ,
Iustin Cionca ,
presedinte CJ Arad ,
zece ani de mandat ,
zece ani de mandat presedinte CJ Arad
3 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. VOCEA BOBORULUI says:
    June 22, 2026 at 1:18 pm

    Asta-i rezumatul dumnealui…..realitatea este: Spagi numeroase, imbogatire peste masura, incalcarea unor legi, nefunctionarea unor unitati din judet pendinte de CJ Arad (exemplu, compania de apa) si multe altele! Domnia dumnealui?! Un zero barat…..

    Reply
  2. BIC says:
    June 22, 2026 at 8:38 pm

    FELICITĂRI, DOAMNE AJUTĂ!

    Reply
  3. alegator says:
    June 23, 2026 at 1:31 pm

    AJUNGE !!!

    Reply
  4. Cele mai citite știri

    1
    Promenada Inimilor, sâmbătă în Arad
    2
    Călin Georgescu - arestat preventiv pentru 30 de zile
    3
    Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
    4
    UTA atrage noi sponsori lângă ea: IFB Finwest!
    5
    Cariera de marmură, ținta Primăriei Moneasa
    6
    Preoţi noi, la Iosăşel şi Revetiş
    7
    POLITIC. Falcă: „Legătura Marea Egee-Marea Neagră, infrastructură strategică”
    8
    POLITIC. Răzvan Anghel: „USR cere alegeri anticipate”
    9
    IPJ Arad: Cinci persoane reținute în câteva ore
    10
    Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan - avizaţi favorabil, luni, în comisiile permanente din Parlament

    UT Arad

    Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
    Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar. 1

    UT Arad

    Petrolul a dat lovitura la Arad
    UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.

    Local

    Analiza promisă de IȘJ Arad vine cu 22 de măsuri propuse 
    Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice. 

    România

    Un judecător sancționat de CSM, demisionează: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
    Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.

    România

    Judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților, sancționați de CSM
    Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților. 2

    Mapamond

    Comisia Europeană ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
    Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 2

    Local

    POLITIC. Dorian Curcanu (USR): „Țarcul pentru câini de pe strada Mărului are, în sfârșit, poartă”
    Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată. 2

    Local

    POLITIC. Critică colaborarea PSD – AUR din Parlament
    Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.

    România

    MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
    Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.