aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Izvoarele din Arad, tot mai căutate pentru a se evita consumul de apă îmbuteliată din comerț

Izvoarele din Arad, tot mai căutate pentru a se evita consumul de apă îmbuteliată din comerț

la 9 April 2025 10:28
8 Comentarii

Izvoarele din Arad, tot mai căutate pentru a se evita consumul de apă îmbuteliată din comerț

Foto: AGERPRES
9 April 2025 10:28
Izvoarele din județul Arad, unele cu apă minerală carbogazoasă, sunt tot mai căutate, mai ales în weekend, când oamenii stau la cozi în fața fântânilor amenajate să-și facă stocuri pentru toată săptămâna, evitând astfel să mai cumpere apă îmbuteliată din comerț.
Izvoarele din județul Arad, unele cu apă minerală carbogazoasă, sunt tot mai căutate, mai ales în weekend, când oamenii stau la cozi în fața fântânilor amenajate să-și facă stocuri pentru toată săptămâna, evitând astfel să mai cumpere apă îmbuteliată din comerț.

Trimite articolul

X

În județul Arad sunt în monitorizarea Direcției de Sănătate Publică (DSP) 50 de fântâni publice din mediul rural, conform informațiilor transmise de instituție la solicitarea AGERPRES. Acestea sunt monitorizate prin rotație în fiecare an, însă și primăriile au obligația de a face cel puțin un set de analize anual.

Potrivit DSP, în 2024 au fost declarate sigure pentru consumul de apă doar 16 fântâni publice din cele 50 testate, la restul fiind depășiți unii parametri, fie cei care indică încărcătura bacteriană, fie cei care arată concentrațiile unor substanțe chimice dăunătoare.

Totuși, conform DSP, cele mai cunoscute surse de aprovizionare din mediul rural, cum sunt fântânile Șiria și Mocrea, au o apă sigură pentru consum. În mediul urban, cele mai cunoscute fântâni publice sunt la Lipova și Chișineu-Criș, acestea fiind testate de autoritățile locale, care garantează că apa este bună pentru consum.

Locuitorii din municipiul Arad au două surse mai apropiate pentru aprovizionare cu apă de izvor. Prima este o fântână amenajată în centrul localității Șiria, aflată la aproximativ 25 de kilometri, iar a doua este la Lipova, la circa 30 de kilometri.

Fântâna din Șiria este la marginea drumului județean și are o parcare generoasă în apropiere, dar care mai tot timpul este ocupată de șoferii care opresc pentru a-și umple bidoanele cu apă de izvor.

„Apa este foarte bună, nu conține calcar, este foarte curată și o folosim mai ales la aparatele de cafea, pentru că nu se fac depuneri de piatră și nu se strică aparatul. Înainte cumpăram apă din magazin, până să descoperim fântâna”, a spus un bărbat din Arad.

Un cuplu de pensionari vine în fiecare sâmbătă la Șiria cu zece bidoane de cinci litri.

„Noi folosim apa și la gătit, mâncarea are alt gust. Fasolea, de exemplu, fierbe mult mai repede în apa de izvor”, spune doamna în timp ce așteaptă la coadă pentru a-și umple bidoanele.

Mulți locuitori din împrejurimi vin la Șiria pentru a evita să mai cumpere apă îmbuteliată.

„Apa plată sau minerală s-a tot scumpit în ultimul an, mai ales acum și cu taxa asta pe ambalaje. Noi nu mai cumpărăm, venim la izvor și ne aprovizionăm. Este chiar mai bună decât cea din magazin, este purificată natural de straturile de rocă”, a spus un bărbat din localitatea Ghioroc.

Primarul comunei Șiria, Valentin Bot, spune că fântâna este veche de peste 100 de ani și a fost modernizată în 2014.

„Oamenii vin în număr mare pentru că apreciază apa de izvor de aici, valorificată încă din 1884, când a fost construită prima fântână publică, de către un baron local”, a declarat edilul pentru AGERPRES.

La Lipova, apa minerală este considerată cea mai importantă resursă a orașului, fiind cunoscută de turiști mai ales datorită stațiunii Băile Lipova. În 1928, a primit medalia de aur la o expoziție de apă minerală de la București, când orașul a devenit furnizorul Curții Regale sub brandul „Borvizul de Lipova”.

Apa minerală carbogazoasă din stațiunea de interes local este cea mai râvnită de arădeni, dar fântânile nu mai funcționează permanent în ultimii ani. Vizitatorii pot să-și facă provizii de apă minerală doar dacă au norocul să găsească robinetul deschis, pentru că forajul este în concesiunea unei fabrici care îmbuteliază apa pentru a o comercializa.

Primarul orașului, Florin Pera, a declarat, pentru AGERPRES, că la fântânile din parc curge apa doar când firma folosește un debit mai mic.

„Forajul este concesionat de societatea comercială care îmbuteliază apa, dar există și conducte care duc către locurile din care vizitatorii își iau apă minerală. În aceste locuri nu mai curge permanent. În perioadele în care comenzile firmei sunt mai mari și se exploatează mai mult, e necesar să se asigure debitul din foraj și robineții pentru conductele din parc sunt închiși”, a spus primarul.

La Chișineu-Criș, în centrul orașului, lângă Primărie, este amenajată o altă fântână cu succes la localnici. De aici se pot aproviziona gratuit cu apă minerală plată captată de la adâncime. Puțul este vechi de un secol, iar în urmă cu zece ani administrația locală a investit în modernizarea fântânii. Reprezentanții Primăriei spun că fântâna a devenit tot mai căutată atât de locuitorii din împrejurimi, cât și de cei care se află în trecere prin oraș.

Apa de la Mocrea, în schimb, este căutată pentru că ar avea proprietăți terapeutice. În fața celor două fântâni amenajate la marginea drumului județean care leagă Aradul de orașul Ineu este mereu coadă. În weekend, sute de oameni opresc pentru a-și umple bidoanele cu o apă gazoasă care are gust și miros neplăcute, din cauza conținutului de sulf.

„Estimăm că peste 200 de oameni opresc zilnic la cele două fântâni aflate una lângă alta. Este o apă foarte cunoscută pentru efectele terapeutice, mai ales asupra sistemului digestiv”, spune primarul orașului Ineu, Călin Abrudan.

Proprietățile apei au fost observate în perioada interbelică, iar autoritățile au amenajat un puț cu acces public în 1979 și au instalat un panou informativ în care arătau că apa este benefică în cazul unor afecțiuni digestive, în cure de diureză, pentru litiaze biliare, infecții urinare sau în cazul sechelelor de după operații pe căile urinare. Apa a mai fost recomandată în cazul diabetului zaharat compensat.

În urmă cu 20 de ani, apa de la Mocrea a fost o afacere pentru unii localnici, care o vindeau în bidoane peste graniță în Ungaria celor care o foloseau în diferite cure.

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
apă îmbuteliată din comerț ,
Arad ,
evita consumul ,
fântâni ,
izvoare ,
tot mai căutate
8 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. grecu says:
    April 9, 2025 at 10:31 am

    Sa nu uitati sa le faceti analize ca nitritii duc la cancer de stomac. Avem destui in judet.

    Reply
  2. solymosi var says:
    April 9, 2025 at 11:03 am

    Din pacate izvorul din imagine este aproape tot timpul inchis.

    Reply
  3. petrisor says:
    April 9, 2025 at 12:04 pm

    cea mai buna apa de izvor este la Buceava Soimus din judetul Arad este un pic departe 100km de Arad dar merita

    Reply
    • Dr4qul4-ar says:
      April 9, 2025 at 9:17 pm

      Exact! Și când te gândești că-și aceea au vrut să o ia vreun smecher să o îmbutelieze!.

      Reply
  4. cetatean says:
    April 9, 2025 at 1:02 pm

    Daca tot s-au facut acele fintini de primarii de ce nu pun taxa pe ele. S-a investit in ele, iar primariile ar pute face un profit si asa nu sunt bani.

    Reply
    • Dan duma says:
      April 9, 2025 at 1:34 pm

      Daca sta mama ta sa preia taxa pe apa acceptam si dam cu drag ca primaria nu are destul Personal penteu asa ceva

      Reply
  5. Soso says:
    April 9, 2025 at 3:53 pm

    Așa beau geto-dacii, direct din găuri făcute în pământ. Se știe că cele din comerț conțin cipuri.

    Reply
  6. Nealcosu says:
    April 9, 2025 at 5:30 pm

    Apa da Mocrea e the best! In ea au facut baie dinozaurii! Prin urmare contine destule informatii dinainte de vremea dacilor sa nu spun ca si din vremea lor! Poate si Mihai Viteazu o baut apa da Mocrea dimineata, dupa ce o dormit la umbra stejarului de la Ineu! Sa nu zic ca sigur, Lica Samadaul, erou local, o fi baut si el apa da Mocrea dupa betiile crunte de la Moara lu Slavici …. nu a lu Iotcu! Sanatate tuturor!

    Reply
  7. Cele mai citite știri

    1
    Patru români au ucis un conațional în Danemarca și i-au aruncat trupul într-un râu legat de o baterie auto
    2
    Luna s-ar fi format în interval de doar câteva ore după impactul dintre Pământ și un planetoid gigantic
    3
    Procurorul general al Ucrainei demisionează în urma unor acuzații de corupție
    4
    Incident armat în Polonia| Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
    5
    Stare de spirit schimbată în vestiarul echipei UTA!
    6
    Dacă duminică ar fi alegeri, pe care partid ați pune ștampila? AUR domină cu 40% în intenția de vot, iar PSD depășește PNL
    7
    46 de intervenții într-o singură zi pentru pompierii arădeni
    8
    ISU Arad împlinește 90 de ani. Porți deschise, demonstrații și defilare în Piața Catedralei
    9
    Pană de control aerian în Regatul Unit: Zeci de zboruri sunt încă anulate
    10
    Membri ai familiilor regale europene, transportați cu autobuzul la funeraliile regelui Harald al V-lea

    Mapamond

    Incident armat în Polonia| Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
    Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.

    Mapamond

    Incident armat în Polonia| Poliția: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur
    Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.

    ARADON Sport local

    Medalii pentru CSŞ Gloria Arad la Cupa Timișoara
    TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.

    Mapamond

    FOTO/VIDEO
    UPDATE. Incident armat în centrul Cracoviei: Cel puțin cinci persoane au fost ucise și zece rănite. Agresorul a fost prins
    Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.

    Local

    Înscrieri la Revelionul Pensionarilor
    Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.

    Local

    54 de bilete de tratament în penultima serie din 2026
    ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.

    Local

    Eli Lăslean, diagnosticată cu cancer la sân
    „Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!” 2

    Evenimente

    Regal Vienez, pe 6 decembrie, la Filarmonică
    Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.

    Evenimente

    „Colindul Sfânt şi bun”, în 29 noiembrie
    ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet. 4
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.