Florica Ranta Cândea s-a făcut cunoscută în lumea scrisului, cu precădere a celui arădean dar nu numai, atât prin activitatea sa publicistică , mai ales în cadrul revistei de cultură „Gutenberg – Universul Cărții”, al cărui redactor-șef este, dar și prin cărțile sale de versuri ori proză.

Cum bine se știe, multe dintre cărțile scriitoarei sunt dedicate satului natal, Macea, sursă de inspirație, sat pentru care nutrește un adevărat cult, fiind o adevărată axa mundi din care pornesc și se deapănă toate trăirile sale spirituale.

Noul volum liric al poetei, „Clipe retrăite”, apărut recent în condiții grafice deosebite la Editura Gutemberg, beneficiind și de includerea în paginile sale a unor reproduceri ale talentatului pictor Cristian Sida, fiul poetei, pictor apreciat în țară și străinătate. Volumul impresionează și impune prin cele aproape 350 de pagini, cartea de poezie este prefațată de o personalitate culturală arădeană, prof. univ. dr. Anton Ilica.

În prefață, ce are drept titlu „Ciudățeniile (re)trăite ale clipelor lirice”, Anton Ilica, de altfel bun cunoscător al creațiilor lirice ale poetei, despre care a mai scris și cu alte prilejuri, remarcă avizând parcă cititorul asupra unor jocuri și subtilități lingvistice, bine ascunse în umbra unor cuvinte. De multe ori Florica R. Cândea face în poezie un adevărat joc al dedublării eului, menit a tulbura și a incita, în același timp, demersul liric „în ospitalitatea minunată a cuvântului mânuit în creație” ducând și purtând cititorul, fără voia sa, printr-o altă lume, cea imaginară și pasională creată de poetă: „E lumea celei care degajă mai multe înfățișări, cu sufletul învelit în mai multe straturi, fiecare primind un alt nume: Rodica, Antonia, Ica, Florica, Carina, ….Nu e capriciu, ci un sens al plăcerii, expresie a evadării în sine, ca un fel de exaltare ori beție a omului care și-a scăpat ademenirile versale din chingile vreunui nume atribuit de părinți.”

De fapt, chiar poeta mărturisește la începutul cărții, într-o prefață lirică intitulată „Personaj în propria carte”, acest joc al său de a se reinventa pe sine ca „personaj” al poemelor, de fiecare dată pe cât posibil altfel, nerenunțând la vechile trăiri interioare și regăsindu-și mereu altele noi care „să mă introducă într-o nouă lume și să mă pregăteasc cu o altă intrare în scenă”.

Poemele scrise în versuri scurte, pline de o muzicalitate interioară aparte, sunt alcătuite din colaje, după cum mărturisește și poeta ce nu scrie „cu litere îngroșate dar am să folosesc colajul”, văzut ca segmente și frânturi din viață, trăiri de plenar.

Acest univers liric, redat prin tehnica colajului, ne duce cu gândul la „poemul sintetic” inițiat de francezul Apollinaire, poezia „evenimentului pur” în care se suprapun secvențe de viață, aparent dispersate, încărcate de senzații și amintiri trăite profund decupate din pulsul obișnuit al vieții însă trăite plenar și purtate în amintiri.

Întoarcerea spre trecut, spre clipele trăite ori imaginate cândva, dar pe care și le-ar fi dorit să fie, se regăsesc în mai multe dintre poemele Floricăi Cândea, asemenea unor obsesii ce-o bântuie, răscolindu-i imaginația și făcând-o să scrie debarasându-se de acestea ca de o povară a plăcerii.

Grăitoare în acest sens este și poezia „De iertăciune” unde întoarcerea la clipele trăite odinioară, reale și imaginare, se face printr-o expresivitate poetică învăluită în haina metaforei și a unor corespondențe dintre eul liric și obiectele aducerii aminte văzute ca și simboluri aducătoare a vechilor senzații și stări sufletești, bine conturate de travaliul liric al autoarei: ” – iartă-mă / că te invoc tinerețe / din carapacea ta / cu senzații olfactive / miroase a / bețișoare parfumate / din fum / de neaprinse lumânări / vorbește timpul / nesecatelor plecări / nepreaplecatelor / chemări / e plin de maci / la vederea ta timpule / – respira-mă / din plasa de la geam / să te simt / mai bine ”

Pentru poetă trecutul, cu „umbra” sa ce se ascunde mereu în fiecare dintre noi, ce „doarme domolită” uneori, dar „are lanțuri de la fântână” iar din adâncul sufletului clipele trăite cândva ies mereu la iveală, asemenea apei nesecate și reci din adâncuri și spune frumos poeta „încet ne strigă pe nume”.

Strigătul acesta din adânc, asemenea apei reci din fântână, ce nu potolește setea sufletului, sunt versurile sale ce ne cufundă și pe noi cititorii purtându-ne într-o călătorie fascinantă în trecutul nostru, niciodată uitat, așa cum o face acum Florica Ranta Cândea în cartea sa „Clipe retrăite”.

Virgiliu Bradin