Legea tacerii pentru HIV

ARAD. Legea tăcerii este singura care se respectă în cazul copiilor care sunt diagnosticați cu virusul HIV. Un caz cu posibile urmări grave într-una din școlile județului Arad și valul tăcerii s-a ridicat foarte puțin (atât cât să avem confirmarea că lucrurile s-au întâmplat precum aflaserăm noi) și s-a coborât cu și mai mult zgomot.

„Nu putem face nicio declarație pe subiect”, acesta a fost răspunsul pe care l-am primit de la toți cei implicați: școală, DSP, IȘJ.

Și nu pot face acest lucru pentru că legea nu le permite și riscă amenzi usturătoare dacă furnizează informații legate de un caz sau altul. Acordul de confidențialitate pe care conducerea școlii l-a semnat cu părintele sau, în unele cazuri, tutorele copilului cu acest diagnostic are puterea unei legi pe care nimeni nu vrea să o încalce.

Cu ce riscuri însă?

Cazul pe care l-am descoperit în ciuda tuturor restricțiilor impuse putea fi foarte grav pentru cei din jurul copilului infectat cu virsul HIV. Un banal accident la școală care s-a lăsat cu sângerări (una din modalitățile de transmitere a virsului), un prim ajutor acordat în acest caz și un potențial purtător de virus. Și nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun, toți cei din jur au acționat normal în asemenea situație.

Doar că, de această dată, copilul era purtător de virus HIV. Nimeni din jurul lui nu știa acest lucru. Singura persoană care semnase acordul de confidențialitate și care știa, dar nu avea voie să informeze mai departe, a fost directorul școlii. Legea tăcerii, impusă nu de o reglementare, ci chiar de mai multe, a ținut la secret informația. Ca atare, în momentul în care s-a intervenit, nu au fost luate măsuri speciale de protecție și cel puțin încă o persoană a fost expusă direct. Pentru că toate legile pe acest subiect, și sunt destule, care reglementează drepturile persoanelor bolnave de SIDA, conferă dreptul la confidențialitatea informațiilor și obligă pe cei care ajung, într-un fel sau altul, posesori ai acestor informații, să păstreze secretul.

Șase copii de vârstă școlară

Potrivit informațiilor furnizate de conf.univ.dr. Mirandolina Prişcă, coordonator al Compartimentului HIV-SIDA din cadrul Spitalului Judeţean, în județul Arad sunt șase copii de vârstă școlară (între 6 și 12 ani) purtători de virus HIV. Aceștia se găsesc în evidențele compartimentului, dar numărul lor poate fi mai mare. Nu avem confirmarea că acești copii sunt sau nu sunt integrați în sistemul învățământului de masă. Oricum, singurii care pot decide dacă școala este anunțată sau nu de boala copilului sunt părinții.

Și tot ei, pe baza unui acord de confidențialitate, pot decide dacă informația ar mai putea ajunge și la altcineva decât la director (diriginte, învățător, asistentă medicală). Nu există nici posibilitatea unui refuz, în cazul în care cineva din conducerea școlii este informat de situația copilului, pentru că aceste persoane beneficiază de protecţie socială și de tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte dreptul la învăţătură (art.3, Legea 584 din octombrie 2002).

Dileme cu risc

Greu de gestionat o asemenea situație. Cât de mult protejezi și cât de mult îi expui pe ceilalți? În mod cert, societatea actuală nu este educată suficient de mult pentru a accepta bolnavii de SIDA sau pe cei care sunt purtători de virusul HIV fără nicio reținere. Nu sunt suficiente campanii în școli pentru a educa în acest spirit elevii și profesorii, nu se cunosc modalitățile de transmitere a bolii, care sunt măsurile de igienă obligatorii care te feresc de acest virus. Un copil cu HIV nu poate fi expus unui tratament social discriminatoriu, dar nu poți nici să-i expui pe ceilalți copii la riscul de a contracta virusul. E vorba de copii, adolescenți, care se pot răni la școală, le poate curge sânge din nas și un coleg sau un profesor să le sară în ajutor. Cu siguranță nu va avea mănuși chirurgicale în buzunar să le pună pe mâini.

Și atunci… Cine va fi vinovat dacă pe listele din spitale mai apare un nume pe lista celor cu HIV? Cine va fi vinovat dacă un alt copil va contacta virusul?

Şi balanţa?

Poate riscurile pe care și le asumă un părinte atunci când decide cine trebuie să fie informat la școală despre boala copilului lui sunt mai mici decât cele la care sunt expuși cei din jurul lui. Legea este foarte evazivă atunci când e vorba de obligațiile celui bolnav, dar foarte explicită și concretă atunci când e vorba de drepturile lor.