Perspectiva falimentării CET-urilor este responsabilitatea sa, aşa cum mai toate societăţile din subordinea CLM au ajuns în insolvenţă sau au mari probleme financiare. Nu mai putem tolera minciunile pe care le spune pentru a-şi marca eşecul. Dacă are dovezi că PSD este implicat în încercarea de privatizare a CET şi că PSD are interese cu o firmă, are datoria să prezinte public dovezile şi, dacă are cunoştinţe de fapte de corupţie, să sesizeze autorităţile în drept. De fapt, agresivitatea sa ar trebui să abată atenţia de la un fapt: el este cel care a dispus divizarea celor două CET-uri şi acum tot el vrea să le unească. Toate aceste schimbări ignoră fondul problemei, lipsa de investiţii în CET, lipsa unei strategii viabile care să servească interesul arădenilor. Domnul primar ne spune ce fapte de vitejie a făcut pentru CET-uri, le prezintă frumos la tablă, ne spune cât este el de competent, dar realitatea este următoarea: CET-urile au datorii de zeci de milioane de euro, arădenii fug cu miile de acest sistem scump şi prost administrat, iar Primăria încearcă să îi ţină cu forţa. Investiţiile despre care vorbesc eu ar trebui să se vadă în reducerea pierderilor de energie în reţea şi în reducerea preţului de producţie şi livrare. Altfel, sunt investiţii ineficiente. În timp ce alte oraşe au accesat zeci de milioane de euro fonduri europene pentru retehnologizarea CET-urilor şi schimbarea fundamentală a întregului sistem energetic, administraţia locală se complace într-o situaţie în care CET-urile funcţionează tot mai greu de la lună la lună. În tot acest timp, primarul Falcă face politică şi inventează vinovaţi pentru eşecul propriei administraţii. În timp ce partidul pe care îl conduce a impus pe criterii politice oameni de partid în consiliul de administraţie şi AGA de la CET, încearcă să dea vina pe oricine, doar să fie de la PSD. Dar manipularea nu ajută la performanţa economică şi dacă acest tip de administraţie va continua, arădenii pot să rămână fără căldură şi apă caldă”, a spus consilierul municipal PSD Marin Lupaş.
Lupaş: Primarul Falcă îşi maschează incompetenţa prin agresivitate
Lupaş: Primarul Falcă îşi maschează incompetenţa prin agresivitate
Consilierul municipal Marin Lupaş, spune că primarul Falcă se manifestă „agrsiv” pentru a-şi „masca incompetenţa” şi a da vina pe alţii pentru nerealizările sale. „Primarul Gheorghe Falcă îşi maschează incompetenţa prin agresivitate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Mapamond
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!