Festivalul deTeatru Clasic e aproape de sfârşit. E foarte greu să faci o ierarhizare a spectacolelor prezentate, genuri dramatice diferite, viziuni regizorale spectaculoase, mari actori prezenţi pe scena arădeană, toate au făcut ca timp de două săptămâni arădenii să savureze cultura în sala teatrului „Ioan Slavici” din Arad.
Dintre toate însă, năvala actorilor de la Naţionalul din Chişinău a fost cea mai savurată, apreciată, ovaţionată de public. Un spectacol tonic, relativ tânăr (premiera a avut loc în această primăvară) rostit în neaoşul grai moldovenesc, cântat şi jucat cu o vitalitate şi o bucurie contagioasă. Vechi ritualuri populare, dragoste, uneltiri, toate folosind textele lui Shakespeare, în regia şi scenariul lui Alexandru Vasilache.
Hei, tica, tica…
Spectacolul a fost pus în scenă într-o lună. „O lună şi câteva zile, în care am lucrat opt ore pe zi” ne povesteşte puţin din culisele „Amorului care dănţuie şi feste joacă”, Anatol Durbală, adică Mefodie, cel îndrăgostit de nărăvaşa Ruxanda. „La început s-a lucrat separat la dansuri, cântece şi text” . Partea cea mai grea a fost munca la text „Pentru mine cel mai dificil a fost textul ca atare pentru că este un amalgam între patru piese shakesperiene trecute prin cheia mitologiei româneşti. A trebuit să ne acomodăm la anumite situaţii, s-a rupt linia textelor, au fost mâncate anumite porţiuni. A fost greu şi puţin complicat să punem maşinăria asta pe picioare”. Cu dansul şi muzica a fost simplu, ceea ce de altfel s-a şi văzut, „Au fost aproape de noi, sunt ale noastre. Chiar acum aş mai juca o dată” spune cu o energie debordantă, Mefodie, la finalul unui spectacol ce a ţinut ceva mai mult de trei ore.
Arădenii ne-au dat forţă
Reacţia publicului, încântarea şi hohotele de râs, desele ropote de aplauze „asta ne-a dat forţa de juca şi cred l-am mai fi putut juca o dată. Aici la Arad a prins şi umorul de text. În Basarabia se râde mai mult la umor de situaţie.” Când vor revenii… Din păcate e mult prea departe de noi (18 ore de drum pe autocar), dar sperăm să mai putem veni cu acest spectacol…” Până îi vom revedea aici sau pe unde vom avea norocul, ne-a rămas doar încântătoarea expresie „hei, tica tica…”. Şi constatarea de duh a Paraschivei „Muierea e tot muiere şi pe vremuri şi acu, bărbatul parcă nu mai e aşa bărbat ca altădată…” , cea mai mintoasă fată, cum a numit-o nărăvaşa Ruxanda.
JA-M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!