„PNL Arad va plânge amarnic la iarnă, atunci când va pierde alegerile generale, iar Gheorghe Falcă se va trezi fără niciun argument în faţa conducerii centrale a propriului partid.Încercarea penibilă de a face campanie electorală la limita legii, prin afişarea ca pe o tarabă de circ a chipurilor „fruntaşilor liberali”, produce de fapt efectul invers. PNL Arad nu mai există la ora actuală, el a fost absorbit de către camarila lui Gheorghe Falcă şi se identifică aproape în întregime cu structurile PDL. Astfel, faraonul şi ortacii nu fac prin acest gest decât să reamintească cetăţenilor că ei reprezintă gaşca de interese care în cârdăşie cu un preşedinte nedemn şi un premier microscopic au închis spitale, au tăiat pensii şi salarii, umilind cu cinism populaţia României. Din start însă precizez că PSD nu se ocupă şi nu s-a ocupat de campanii agresive, distructive sau de altă natură care ar putea aduce vreo lezare legalităţii, demnităţii comportamentale sau jocului politic onest.Pe de altă parte şi-a pus cineva întrebarea cât a costat acest panotaj gigantic ? Din banii cui a fost executat ? Sponsori de campanie, oameni de afaceri care tremură la comanda primarului şi se grăbesc să-l servească pentru a nu se lovi de mânia şi intimidările sale.De fapt, sunt practicile pe care mafia portocalie le utilizează în mod curent cu firme şi firmuliţe clientelare care gravitează în jurul afacerilor grase cu Statul, pe care le oferă ca recompensă liderii PNL.Asta este „şcoala Traian Băsescu” pe care toţi băieţii deştepţi ce au lucrat două decenii la Stat o au deja în sânge.Este suficient să se verifice declaraţiile de avere şi interese care, dealtfel, sunt publice.Au avut noroc în afaceri, mariaje şi tranzacţii, de aceea stau cu burta pe un sac de bani, terenuri, clădiri şi alte valori, dobândite, evident, prin conjuncturi de hazard, în timp ce populaţia sărăcea pe zi ce trece sub rânjetul sardonic a lui Emil Boc. Cât despre practica amplasării acestor panouri, scopul este unul strict electoral, o nouă şmecherie publicitară imaginată de Falcă pentru a-şi alimenta cultul personalităţii, locotenenţii reprezentând doar simple accesorii decorative.O mostră a festivismului exacerbat de care dă dovadă zi de zi şi care s-a accentuat cu trecerea anilor. PSD Arad a atras atenţia în mod constant în momentul în care unele dintre aceste campanii exhibiţioniste de imagine s-au făcut pe fonduri publice şi în mod sigur nu vom lăsa să treacă cu vederea niciuna fără a-i informa pe cetăţeni ce se întâmplă cu banii lor” , afirmă consilierul judeţean Marius Sulincean.
Marius Sulincean: PNL Arad face campanie electorală la limita legii, ca la circ
Marius Sulincean: PNL Arad face campanie electorală la limita legii, ca la circ
Consilierul judeţean PSD Marius Sulincean remarcă tentativa de victimizare ieftină de care dau dovadă reprezentanţii PNL Arad, care se văicăresc în presă că social democraţii le-ar fi vandalizat afişele electorale, plasate ostentativ în judeţ.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!