Cei care au observat mașina în flăcări au încercat să stingă focul cu extinctoare, însă în zadar. Au fost solicitați pompierii Detașamentului de Pompieri Arad să lichideze incendiul. Pentru că nu au putut urca cu autospeciala de stingere cu apă și spumă până la etajul doi, pompierii au desfășurat o linie de furtun până la locul unde ardea autoturismul, lichidând astfel focul.
Din cauza incendiului, parcarea mall-ului a fost împânzită de un fum dens. Din fericire, în jurul mașinii nu se mai aflau alte autoturisme, astfel că flăcările nu s-au extins. Urmează să se stabilească cauzele producerii incendiului.
Mașină în flăcări în parcarea Atrium Mall
Mașină în flăcări în parcarea Atrium Mall
Un autoturism a fost cuprins de flăcări luni seara, după ora 21:30, în parcarea situată la etajul doi al Atrium Mall.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.
România
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
Local
Anunţul a fost făcut de primarul Călin Bibarţ. Municipalitatea a deschis procedura transparenţei decizionale.
Local
Un bărbat de 31 de ani, eliberat condiționat din penitenciar anul trecut, a tâlhărit o femeie de 82 de ani pe care a urmărit-o din stația de tramvai până acasă.
Local
Jazzar 2026 se va desfășura de joi, 24 septembrie, până sâmbătă 26 septembrie, fiind cea de a V-a ediție a festivalului.
România
Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federaţia Investitorilor şi Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES).
România
Călin Georgescu a fost interceptat de anchetatori în timp ce îi mărturisește complicelui său din dosarul de înșelăciune, Ionel Rusen, că „misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final”, discuția având loc în luna mai 2025.
3
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că România este pregătită să își asume un rol mai important în securitatea europeană și că țara își dorește o prezență militară americană pe teritoriul său, în cadrul unui interviu pentru emisiunea „The Julie Mason Show”, difuzată marți în Statele Unite. Șeful statului a vorbit despre relația de securitate dintre România și SUA, amenințările generate de războiul din Ucraina și sprijinul acordat Kievului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!