Purcaru este de părere că PNL, în principal, dar şi USR, vor ca unii dintre şefii instituţiilor de forţă să poată în continuare să „saboteze” guvernarea PSD-ALDE, pentru a prelua, prin intermediul preşedintelui Iohannis, puterea. „Opoziţia, în special PNL, strigă din toate puterile că se încearcă subordonarea justiţiei de către Dragnea şi Tăriceanu, că se pierde tot ce s-a câştigat până acum, când, de fapt, în anii de „domnie” a lui Traian Băsescu justiţia şi celelalte instituţii de forţă au fost subordonate total preşedintelui şi partidului său. Toate „invenţiile” născocite de către Monica Macovei şi Traian Băsescu au avut ca unic scop concentrarea tuturor pârghiilor puterii de stat într-o singură mână, cea a preşedintelui, care le manevra după bunul plac, prin intermediul oamenilor care depindeau direct de el. PNL nu doreşte să se revină la normal, pentru că liberalii şi acoliţii lor din opoziţie doresc ca pe mai departe, până la „victoria finală”, adică venirea lor la putere, miniştrii să poată fi anchetaţi pentru deciziile legal luate de către Guvern, parlamentarii să poată fi arestaţi şi băgaţi la puşcărie pentru iniţiativele legislative, iar procurorii să poată tăia şi spânzura fără să poată fi traşi la răspundere. Liberalii sunt disperaţi că rezultatele aplicării programului de guvernare se văd din ce în ce mai mult şi în buzunarele oamenilor simpli, iar dacă acest program va fi dus la îndeplinire până la capăt, şansele lor de a câştiga următoarele alegeri vor fi egale cu zero. Este trist că, doar din interese de partid, cei din opoziţie se opun corelării justiţiei cu cea europeană, cu cerinţele etapei prin care trece România”, declară Mircea Purcaru.
Mircea Purcaru: „PNL vrea ca instituţiile de forţă să saboteze în continuare guvernarea PSD-ALDE”
Mircea Purcaru: „PNL vrea ca instituţiile de forţă să saboteze în continuare guvernarea PSD-ALDE”
Vicepreşedintele ALDE Arad Mircea Purcaru critică ofensiva generalizată a partidelor de opoziţie „afiliate preşedintelui Klaus Iohannis” împotriva proiectelor de modificare a legilor justiţiei promovate de către ministrul Tudorel Toader.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
1
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!