Mândru-i jocul nostru popular

Începem aceste rânduri cu o banală întrebare: oare cine nu-l cunoaşte pe maestrul coregraf Viorel Nistor?

Pentru noi, cei care-l cunoaştem de-o viaţă, ştim că se confundă cu cele patru anotimpuri din an: iarna – pe bicicletă, ştergându-şi, câte un fulg, aşa, dansându-i, din întâmplare, pe obraji, primăvara, sorbind roua dimineţii, tot pe bicicletă, încărcându-şi pentru un an bateriile, vara, tot pe bicicletă, sorbind apa Mureşului câte un strop de bunătate, încălzit de razele soarelui, toamna, tot pe bicicletă, de foame… Căci, maestrul, este un abonat al Cantinei, n-are timp de-a merge acasă, mănâncă frugal, pe unde-apucă, folclor „pe pită”…

Dar, Viorel Nistor nu se confundă numai cu anotimpurile, ci si cu Scena, de fapt doua mari scene: Scena Vieţii – vremea, i-a purtat paşii prin satele româneşti sau cele de peste hotare, căutând în cufere, zestrea folclorică, jocul, oameni îndătinaţi şi înrădăcinaţi acolo; Scena -bina (cum se spune la sate), cu marele public, unde publicul la putut admira, alături de dansatori,„de la grupa mică” la cea ”harnică”, de peste şaptezeci-optzeci de ani.

Maestrul este înconjurat de învaţăcei… Care învăţăcei? Dansatorii, care se-nfruptă din arta jocului popular, ca dintr-un pocal de apă scoasă dintr-o fântână, cu găleata…

Şi câtă sete…l-am admirat şi noi, în spectacole – maraton, cu peste cincisute de dansatori în juru-i, într-o coloratură de costume, nestemate, pe mari scene, sau în locuri publice, ori în calitate de instructor, ori în calitate de dansator (în costum, sau pur şi simplu, în cămaşă albă şi pantalon negru), dar şi-n calitate de dubaş, căci  omul, „bate” şi duba, când n-are cine-o face!

Viorel Nistor numără o viaţă de om pe marea Scenă a vieţii. Dar…ce rămâne?.Ei bine, acum, îl regăsim pe Maestru înconjurat de cărţi, dar şi de jucători… Avem în faţa (doar) trei cărţi din cele scrise de Maestru – coregraf, care, toate, însumează 1412 pagini.

„Junii Sibiului” (Ed. Gutenberg) l-a dus „acasă”, iar maestrul, tot, în fugă pe bicicletă, îmi spunea recent: „Acolo, acasă am trăit, cea mai mare satisfacţie sufletească”. Această carte, care are 511 pagini, plimbă cititorul prin Mărginimea Sibiului, prin Valea Oltului, Valea Târnavelor, Valea Hârtibaciului şi este însiţită cu o fototecă demnă de invidiat, dar şi schema dansurilor din această zonă, înspicată cu strigături: „Măi bădiţă mărginene/ Cină sara mai devreme / Hai la fete prin Sibiu- Că-s ca spiceole de grâu.”

Ambalate rafinat, în imagini şi cuvinte, dar şi-n coperte, cu o grafică de excepţie, celelalte două cărţi, „Beneşti…un sat de pe Valea Hârtibaciului ( Ed. Minador) şi Colinde din Ţara Zărandului (Ed. Gutemberg-Univers), sunt alte grăitoare mărturii despre preocupările maestrului, născut, la 8 octombrie 1946, în satul Beneşti (jud. Sibiu)

„Să iubim şi să admirăm cultura populară, dar mai presus de toate să luăm contactul, dacă se poate, cu centrul ei generator, binecuvântat şi rodnic, ca stratul mumelor”(Lucian Blaga), căci Maestrul Viorel Nistor, s-a bazat pe folclorişti şi culegători de seamă: Teodor Uiuiu, I.T. Florea, Maria Miclea, Vitalie Munteanu, Ioan Păiuşan, Iosif Dohansie, Doru Petescu, Lucian Ienăşescu, Adrian Diaconu,  căci „Colindele sunt adevărate vii dicţionare ale lumii satului.”

Ramona Sălăjan