Cea mai recentă, apariţia în Monitorul Oficial a unui text total diferit faţă de cel semnat de Ponta, urmarea fiind aplicarea impozitului de 85% la salariile compensatorii inclusiv în mediul privat, nu doar în cazul instituţiilor desfiinţate prin contopirea unei autorităţi de supraveghere fiscală.Exemplu mai clar privind totala lipsă de profesionalism a guvernanţilor, spune MRU, este greu de găsit.Senatorul de Arad a criticat Legea retrocedărilor(una dintre cele mai nefericite promovate în România după revoluţie), dar şi nerespectarea voinţei poporului de a avea Parlament unicameral, cu 300 de parlamentari, exprimată la referendumul din 2009, validat de către Curtea Constituţională. Lucru care, spune liderul Forţei Civice, îndreptăţeşte organizarea unui nou referendum pe aceeaşi temă.
MRU face inventarul "balbelor" Guvernului
ARAD. Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a abordat, în cadrul conferinţei de presă, o largă paletă de teme, legate atât de activitatea parlamentară, respectiv depunerea unui număr impresionant de amendamente la proiectul de revizuire a Constituţiei, cât şi de „bâlbele” Guvernului Ponta.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!