Vizibil emoţionat, directorul SIE a explicat că se desparte total de politică, în virtutea jurământului faţă de ţară. Nu, însă, şi de Arad şi arădeni, pentru că va fi în continuare alături de cele două Universităţi, pentru că legea îi permite să-şi continue activitatea academică, singura care nu este incompatibilă cu actuala funcţie.Mai mult, spune MRU, a constatat că „Aradul e peste tot”, în sensul că doi parlamentari arădeni sunt în funcţii importante în Comisia de verificare a activităţii SIE. După ce şi-a prezentat activitatea de senator, MRU a spus atât cât se putea pe linie profesională : nori negri se adună deasupra Europei, dar nu numai, ceea ce impune României un plus de profesionalizare a sistemului de securitate. Aşa se explică „onoranta” numire a sa de către preşedintele Klaus Iohannis, care, într-un context european extrem de fluid, nu-şi putea permite să facă experimente, ci să numească în fruntea SIE un om cu experienţă, care cunoaşte contextul, istoricul şi prognoza.
Falcă : a fost o onoare
În replică la afirmaţia lui MRU că s-a simţit onorat de sprijinul acordat de către primarul Gheorghe Falcă, acesta a spus, la rândul lui că „am avut foarte multe reacţii adverse atunci când am insistat pentru candidatura lui Mihai Răzvan Ungureanu, dar s-a dovedit că am avut dreptate, că eu şi MRU am dat , de la Arad, semnalul unificării forţelor de dreapta. A fost o onoare, nu pentru mine, ci pentru Arad, că am reuşit să ne atragem o personalitate de prim rang, care, ca senator, s-a bătut pentru interesele Aradului şi arădenilor”.
MRU: nori negri deasupra Europei
În cadrul unei conferinţe de presă, fostul senator de Arad, Mihai Răzvan Ungureanu, a ţinut să mulţumească tuturor arădenilor care l-au susţinut, dând asigurări că are aceleaşi sentimente de apreciere şi solidaritate faţă de toţi cetăţenii acestui judeţ şi municipiu, chiar dacă nu l-au votat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!