Canalul Mureşel, această „telenovelă” fără sfârşit a Aradului, a ajuns subiect de dezbatere şi în Consiliul Judeţean Arad, chiar dacă problema este, în special, a municipiului. Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad şi, totodată, candidatul PNL la Primăria Arad la alegerile de anul viitor, a lansat discuţia, profitând de prezenţa în sală a lui Mircea Purcaru, consilier judeţean şi, totodată, director al ANIF Arad. „ANIF ce face cu Mureşelul? 8.000 de oameni care locuiesc în zonă aşteaptă un răspuns. S-au perindat miniştri pe la noi, dar fără nicio finalitate pentru arădeni”, a „înţepat” Bîlcea. Mircea Purcaru a venit, însă, cu un răspuns care a aruncat „pisica moartă” în curtea Primăriei Arad. „Canalul Mureşel este obiectul unui proiect transfrontalier, care este implementat pe fonduri europene nerambursabile. Problema este că municipalitatea a solicitat partea de intravilan a canalului, care a fost predată în administrare. Vorbim despre administrare, nu despre proprietate. Pentru că Mureşelul, pe toată lungimea lui, este proprietatea statului şi dat în administrarea ANIF, în cazul extravilanului, şi municipalităţii, în cazul intravilanului. Nu aveam cum să prindem în proiectul european partea de intravilan pentru simplul fapt că nu o administrăm noi. Situaţia Mureşelului este în blocaj la Primăria Arad, din păcate nu putem să facem nimic”, a spus Purcaru. Discuţia s-a încheiat repede, cele două părţ implicate promiţând că vor analiza situaţia mai atent şi se vor căuta soluţii pentru ca arădenii să scape de mirosul insuportabil emanat de canal, acolo unde nu este intubat.
Mureşelul, dezbătut în CJA
Mureşelul, dezbătut în CJA
Sergiu Bîlcea şi Mircea Purcaru au avut o discuţie legată de situaţia canalului Mureşel, dar şi despre lucrările ce ar urma să se execute.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Liderul AUR, George Simion, l-a criticat, vineri, pe președintele Nicușor Dan, acuzându-l că și-a depășit mandatul de mediator și că ar fi știut dinainte că, în cele din urmă, Luca Niculescu va fi învestit premier.
Mapamond
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în capcanele Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa.
Local
Șapte companii au fost desemnate pentru construcția parcului fotovoltaic de peste 1.000 de hectare din zona Grăniceri-Pilu.
Local
Trecerea peste calea ferată de pe strada Poetului din Arad va fi reabilitată, iar lucrările impun închiderea circulației rutiere timp de o săptămână, începând de luni, 16 noiembrie.
1
Local
Modernizarea drumurilor din nordul județului implică și amenajarea unor stații de autobuz noi.
Local
Studiul de trafic realizat în perioada aprilie-noiembrie de către Consiliul Județean indică faptul că cel mai circulat drum județean este cel spre Șofronea.
1
Local
Reprezentanții instanței anunță faptul că unele servicii ar putea fi afectate de trecerea la noul sistem informatic.
Local
Ministrul Sănătății a anunțat că va trimite controale comune în mai multe ambulatorii din țară, inclusiv la Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!