S-a vorbit și s-a cântat la cea de-a cincea ediție a Conferințelor Dilema, care a adus la Arad nume însemnate ale literaturii și muzicii, în cele trei seri dedicate evenimentului.

Primii conferențiari au venit în fața publicului arădean, joi, la Sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad. Marius Chivu și Radu Vancu au dialogat, moderați de Sever Voinescu, redactorul-șef al revistei Dilema, pe marginea „Sunetului poeziei” încercând să răspundă la întrebarea: cum sună poezia bună? Ce adaugă rostirea publică a textului experienței atât de intime a poeziei? Marius Chivu și Radu Vancu au realizat astfel o incursiune în istoria poeziei, de la oralitatea antică a legendelor la performance-ul muzical-coregrafic de azi, trecând prin poezia declamativă a trubadurilor, beatnicilor și raperilor.

Pe parcursul a aproape două ore, cei doi scriitori au purtat audiența de la primele forme de poezie, la poezia contemporană, versurile care ajung să fie muzică, dar și la mesajul de care s-au folosit nu puțini autori pentru a-și cânta manifestul social sau politic al vremurilor.

N-au lipsit întrebările din partea publicului care a dorit să știe cât este de etic să scrii poezie după Auschwitz, cum ne raportăm la canonul literar și dacă acesta ar trebui menținut, și dacă poezia omagială, de partid, dar mai ales autorii acestor lucrări, ar mai fi de luat în calcul când vorbim de poezie și poeți. S-a născut un dialog spumos, care nu și-a dorit, însă să se încheie în verdicte clare, ci a oferit nuanțe și teme de gândire noi pentru iubitorii de literatură.

Muzica versurilor

“Am descoperit poezia românească în romanțele pe care mi le cânta mama în copilărie. Apoi, la Teatrul <<Maria Filotti>> din Brăila, unde am ucenicit, am cântat poezia descoperind astfel ce efecte miraculoase poate avea asupra oamenilor. Am debutat cu versurile lui Miron Radu Paraschivescu, l-am cântat pe Bacovia, mai târziu pe Dimov, Blaga, Nichita, Păunescu, Vraca, Bogza, Stancu, Tărnea, Stanca și mulți alții. Viața, prin generozitatea ei, m-a pus față-n față cu mulți dintre poeții, ale căror versuri le-am pus pe muzică. I-am iubit, m-au iubit… Iubirea naște poezie, emoție, trăire… De asta am acceptat cu mare bucurie invitația la Conferințele Dilema de la Arad pentru că tema acestei ediții, <<Muzica și versurile>> o port cu mine de mai bine de 50 de ani”, spunea Nicu Alifantis înainte de debutul conferințelor.

Nicu Alifantis a urcat pe scena Filarmonicii din Arad alături de Răzvan Mirică, un talentat compozitor și instrumentist care ”mânuiește” o serie de instrumente – chitară (acustică, electrică), sitar, mandolină, chitalele și face parte din trupa ZAN al cărei lider este Nicu Alifantis. S-au cântat piese vechi, piese noi într-o nouă orchestrație, una experimentală pe alocuri, dar la fel de apreciată de public.

În dialogul cu Sever Voinescu, care a urmat concertului, Nicu Alifantis a vorbit despre modul în care își alege poezia pe care să o pună pe muzică: ”În funcție de stare îmi aleg poezia.

Starea vine din poezia pe care o citesc, pentru că sunt mare amator de poezie, iar dacă simt că mă regăsesc în ce spune poetul, atunci mă aplec asupra ei și văd dacă poate fi un cântec care să mă reprezinte și să ducă mesajul poeziei mai departe.”

”Construcția” unei piese nu e, însă, floare la ureche, spune Alifantis, e un proces, nici simplu, dar nici complicat și care poate veni pe două căi: ”Inspirația nu vine cum ai pocni din degete. Nu e nici complicat, nici simplu, iar modalitățile sunt două: fie pleci de la poezie și muzica vine de la sine, fie faci linia melodică și începi să-i scrii versurile. Asta pentru cine poate – Bob Dylan, Leonard Cohen. Am participat în urmă cu ceva ani la un astfel de laborator de creație, cu cei mai mari maeștri din Nashville. Am asistat, la Sinaia, la workshop-uri în care construiam cântece. Un astfel de laborator e foarte interesant pentru că se pleacă de la o idee simplă și melodia se construiește în timp ce se construiește poezia.”

Alifantis a mai vorbit și despre perioada sa în teatru, singura perioadă în care a scris muzică ”la comandă”, dar și despre nou descoperitul ukulele ale cărui sunete le-a introdus în reorchestrarea unora dintre piesele sale vechi. A încheiat conferința de la Arad spunându-ne că ”el se iubește pe sine”, este conștient de valoarea sa și total de acord cu faptul că dacă versurile unor poeți nu s-ar fi împletit cu muzica sa, n-ar fi ajuns în atenția publicului larg.

Stilul târziu al lui Leonard Cohen

Cea de-a treia seară a conferințelor, desfășurată tot la Palatul Cultural, l-a avut ca întâi vorbitor pe scriitorul arădean Mircea Mihăieș care a analizat ”Stilul târziu al lui Leonard Cohen”, pornind de la ideea că, în multe cazuri, ”adâncirea” în viață își pune amprenta pe creație. Analiza «Stilul târziu» al lui Leonard Cohen” a avut în vedere modificările de natură stilistică-tematică, precum și schimbarea accentului de pe redarea metaforic-simbolică a realității pe cea alegorică. Ca trăsătură marcantă, e vorba de transformarea procesului de cunoaștere prin intermediul creației într-o explozie a subiectivității.

”La mulți autori, în anii de final, apare împingerea în prim plan a ideei de document. În ultimele lor creații par a schimba statutul ontologic, devin mărturie, devin jurnal, formă de expresie confesivă. Cohen și-a cultivat identitatea de poet, de scriitor, își asuma literatura ca pe o vocație, intitulându-se the original vagabond. Ultimele sale creații păstrează un fel de magnetism al interacțiunii, se transformă într un dialog cu moartea, nu mai avea niciun fel de iluzie că lucrurile vor continua”, a evidențiat Mihăieș.

Pentru Leonard Cohen succesul a venit târziu și cu o truda inimaginabilă, cu frustrări, dar acest fapt nu l-a mutilat din punct de vedere artistic. ”Abia în 1992 cu albumul Future a ajuns în topuri așa cum a meritat, între 1967-1992 a avut un grup de fanatici care l-a menținut în viață, în special în țările nordice, dar și în Franța, Spania. Era, însă, unul dintre miile de artiști care își duceau viața de azi pe maine. A cultivat o muzica monotonă, cu acorduri simple, care are efect hipnotic. Din repetitivitate a reușit să creeze artă, una foarte bine controlată. Creațiile lui par niște mantre, iar cele mai bune cântece ale sale ating dimensiunea unor litanii. Este un fel de beție a simțurilor urmată de o datorie morală.

Negociază cu Dumnezeu pe ultimul album, e o bătălie acolo, din care Cohen devine învingător prin faptul ca nu se opune sfârșitului. Pentru că dacă avem noroc, îmbătrânim”, a concluzionat Mircea Mihăieș.

Cărtărescu despre Bob Dylan

Poate cel mai așteptat moment al conferințelor de la Arad a fost întâlnirea cu Mircea Cărtărescu care a urcat pe scena Filarmonicii pentru a dialoga cu Sever Voinescu despre ”Poezie și destin”. “Scriitorul Mircea Cărtărescu se reîntoarce la Arad pentru un dialog pe scenă cu eseistul Sever Voinescu despre poezia română modernă și contemporană în corelație cu muzica clasică, cu jazzul și muzica rock. Vor fi evocate figuri iconice ale poeziei de după război, experiențe lirice originale ale poeților de azi și alte aspecte care țin de literatura română în contextul complex al vieții din epoca noastră. Discuția va fi interactivă, publicul fiind invitat să participe cu întrebări. În final, autorul va da autografe”, anunțau organizatorii înaintea evenimentului.

Și a fost o întâlnire care ne-a purtat prin opera lui Bob Dylan, de la începuturile sale până la controversa legată de acordarea premiului Nobel pentru literatură, în 2016, vorbind și despre amprenta pe care acesta și-a pus-o asupra unei generații de tineri poeți, la începutul anilor 80.

”Bob Dylan este un revoluționar, cu cântece cu mesaj social și politic. A mers pe această direcție, manifestându-se ca un poet politic, pentru că, până la urmă we leave in a political world, așa că nu există niciun fel de competiție între Cohen și Dylan. Fără doar și poate, Dylan merită toate premiile”, spune Cărtărescu. Care recunoaște, însă, că în privința acordării premiului Nobel lui Bod Dylan are încă ”mixed feelings.”

”Premiile Nobel sunt atât de puține, un singur scriitor îl ia anual și a fost acordat cuiva care nici măcar nu se intitulează scriitor. Practic, Academia a văduvit literatura și un scriitor de acest premiu. Dar cum s-a întâmplat: în 2015 conducerea Academiei suedeze s-a schimbat și în locul unui faimos critic suedez a venit o doamna cu idei revoluționare în privința acordării premiilor, care a propus includerea în creația literară și a altor categorii. Astfel, în perioada aceea a fost acordat premiul Nobel unei jurnaliste care a adunat într-o carte interviurile ei pe tema dezastrului de la Cernobîl și lui Bob Dylan”, a povestit Cărtărescu.

Întrebat de public despre influența pe care muzica acelor ani a avut-o asupra poeziei și a poeților generației sale, Mircea Cărtărescu spune că mai toți tinerii poeți ”au luat lumină” de la Cohen, Dylan sau Beatles: ”Practic, de acolo ne-am luat ideologia, tema poetică, noi, obsedații de muzica rock a anilor 60-70. Toți poeții generației mele au fost influențați de muzica de la acea vreme. Beatles au strălucit ca poeți mai puțin decât Cohen și Dylan, dar și în cele peste 400 de cântece ale lor, apar niște diamante – Eleanor Rigby, de exemplu.

John Lennon a fost un poet colosal care m-a influențat și pe mine într-unul dintre volumele mele.”

Influența mesajului

Cât de mult putem credita opiniile sau mesajul politic transmise de un artist a fost un alt subiect al dialogului cu publicul, la care Cărtărescu a răspuns prin ”Imagine” al celor de la Beatles, după lansarea căruia Lennon a fost întrebat dacă este comunist: ”Versurile par, într-adevăr, comuniste, dar Lennon nu avea nimic în comun cu ideologia. Era doar un naiv care construia utopii, imaginându-și lumea perfectă. Pe urmă, artiștii sunt și ei oameni, au propriile convingeri, ceea ce este de acceptat, atâta timp cât aceste convingeri nu pătează opera literară. Eminescu era un conservator, dar opera sa este curată, cu o singură excepție – poezia Doina”, a subliniat Cărtărescu.

Și nu putea fi vorba despre poezie, despre muzică și despre Bob Dylan, fără câteva versuri emblematice, recitate de Mircea Cărtărescu, care a primit aplauze la scenă deschisă.

Și astfel s-a încheiat cea de-a cincea ediție a Conferințelor Dilema care promit că se vor întoarce la Arad cu teme și invitați noi.

Despre proiect

Conferințele Dilema la Arad au fost organizate și finanțate cu generozitate, încă din 2019, de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad. Partener strategic: UniCredit Bank; proiect inițiat de: revista Dilema, Grupul pentru Management și Mediere Culturală și Prietenii Dilemei; partener local: Filarmonica de Stat Arad, Sponsor: Grup West – dealer local Opel, Peugeot și Citroën.