Înălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci  este cea
mai veche şi cea mai importantă dintre
sărbătorile creştine închinate
cinstirii crucii lui Iisus.

Începutul cultului public şi oficial al
Crucii lui Iisus s-a petrecut în anul 335, cu
ocazia sfinţirii bisericii zidite de
împăratul Constantin cel Mare, la propunerea
împărătesei Elena, pe Golgota, locul
Clavarului şi al îngropării lui
Isus.  Conform pelerinei creştine Egeria
(sec. IV), în această biserică,
consacrată în ziua de 13 septembrie, a fost
depusă spre păstrare cea mai mare parte a
lemnului Sfintei Cruci, descoperită de
puţină vreme de sfânta Elena, mama lui
Constantin.

Dar sărbătoarea liturgică a
Înălţării Sfintei Cruci s-a
stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie,
şi aşa s-a transmis şi în
Occident, cu începere din secolele VII-VIII,
când la evenimentul din 335 s-a adăugat
comemorarea redobândirii relicvei sfintei cruci
de către împăratul bizantin Heraclie
în anul 629. Cu paisprezece ani mai
înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind
Cetatea Sfântă a Ierusalimului, a luat ca
pradă de război şi racla cu lemnul
Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea prin
război, şi a depus-o în Biserica
Sfântului Mormânt. Câţiva ani
mai târziu, în anii 634-635, lemnul sfintei
cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol
(şi înapoi) într-o procesiune
solemnă care s-a păstrat până
astăzi în cultul bizantin al
sărbătorii din 14 septembrie.

V.F.