Stat care, la ora actuală, este „în criză de administrare”, toate instituţiile de forţă având conduceri interimare.De pildă, serviciile secrete, care sunt departe de a fi supuse controlului civil, cum ar trebui să fie.Comisia de control a SRI, spune Neamţu, este „de tot râsul”, având în vedere din cine este alcătuită. Ca şi, dealtfel, Banca Naţională a României, aflată într-o „gravă criză de imagine”, mai ales după izbucnirea scandalului francului elveţian.Cu toate acestea, crede Neamţu, „revoluţia procurorilor”, care nu mai poate fi stopată, va ajuta statul român să treacă „testul de maturitate, cel mai important test din ultimii 25 de ani”.
Neamtu: "omagiu" pentru "revolutia procurorilor"
ARAD. În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Arad, alături de vicepreşedintele PNR, Ion Stan, liderul Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, a declarat că „magistraţii corecţi care nu s-au mai temut să deschidă dosare grele” merită să fie „omagiaţi”, pentru că aduc optimism în privinţa realizării unei adevărate reforme a statului român.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!