aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Noaptea Muzeelor, și anul acesta la Arad

Noaptea Muzeelor, și anul acesta la Arad

la 17 May 2017 16:24

Noaptea Muzeelor, și anul acesta la Arad

17 May 2017 16:24
Data de 20 mai marchează Noaptea Muzeelor, eveniment ce se desfășoară în peste trei mii de muzee din toată Europa.
Scris de Eugen Rogojan - Data de 20 mai marchează Noaptea Muzeelor, eveniment ce se desfășoară în peste trei mii de muzee din toată Europa.

Trimite articolul

X

Nici anul acesta Aradul nu lipsește de pe lista muzeelor ce iau parte la programul Noaptea Muzeelor. Astfel, pe 20 mai, sâmbătă, o serie de evenimente și expoziții vor avea loc la muzeele din județul Arad, după lăsarea întunericului.

La Palat…

Secțiile Complexului Muzeal Arad ce își desfășoară activitatea în interiorul Palatului Cultural din municipiu vor fi deschise sâmbătă între orele 20:00-02:00. În partea dinspre Parcul Copiilor, în cadrul Expoziției Științele Naturii va avea loc expoziția „Un secol de istorie naturală. Comori ale patrimoniului arădean în colecția Gimnaziului Superior Regal”, o colecție alcătuită din 164 de piese naturalizate, deosebit de atent conservate. La aceasta se adaugă expoziția „De la lemnul scobit la tezaur. Odiseea unei monoxile”, realizată în urma unei descoperiri făcute de o echipă de cercetători ai Universității „Ovidius” din Constanța în anul 2012, pe râul Mureș. Concomitent se va desfășura și o micro-expoziție a elevilor Liceului „Regina Maria” din Arad.

La ora 20:10, expoziția de conchologie „Oameni și melci”, colecții ale prof. Călin Istrate și prof. Simona Opriș-Dinea, va avea vernisajul. Expoziția va fi prezentată de către dr. Peter Hügel, managerul Complexului Muzeal Arad. În expoziție sunt etalate specii rare de moluște și cochilii adunate din toată lumea, dar și modul în care acestea și-au găsit utilitatea în viața oamenilor, de-a lungul vremii.

10-noaptea-muzeelor-4

Istoria

La etajul secund al Palatului Cultural, cu intrare tot din Parcul Copiilor, Expoziția permanentă de Istorie a Complexului Muzeal Arad va fi și ea deschisă publicului până la ora 2:00. Expoziția „Arădeni în războiul cel mare” va fi însoțită de o reconstituire istorică a tinerilor de la Asociația „IR 33 Arad”, care vor prezenta uniforme militare din timpul primului război mondial.

De asemenea, publicul este așteptat și la expozițiile „Bizere – art&tehnology”, „1848/49. Repere din Colecția de relicve a muzeului arădean” și „Arad-1989”, expoziții permanente din cadrul complexului. La ora 20:30 vor avea loc o micro-expoziție și o lansare de carte sub numele de „Ziridava. O jumătate de secol (1967-2017)”. Autorii prof. Univ. dr. Corneliu Pădureanu și Marcela Cadar-Ștefea vor fi „ajutați” să prezinte expoziția și cartea de către dr. Peter Hügel, managerul muzeului arădean.

10-noaptea-muzeelor

kinema ikon

În Sala kinema ikon din Palatul Cultural, cu intrare tot dinspre Parcul Copiilor, va avea loc între orele 21-02, ”Atelier kinema ikon/filme documentare”, o serie de proiecții de filme documentare realizate de grupul kinema ikon în județul Arad, în perioada 1970-1989. Acestea vor fi prezentate de către Gheorghe Sabău.

Clio

Pe strada Horea, la numărul 10, în Sala Clio, va avea loc expoziția de etnografie „Icoane pe sticlă din colecția Complexului Muzeal Arad”, începând cu ora 20, aceasta fiind însoțită de un stand de carte și film etnografic. De la 21:30, în aceeași sală, vor fi proiectate o serie de filme documentare de etnografie realizate în județul Arad de către dr. Sorin Sabău și Gabriel Hălmăgean.

10-noaptea-muzeelor-3

Muzeul de Artă

Situat pe strada Gheorghe Popa de Teiuș nr. 2-4, etajul II, Muzeul de Artă îi așteaptă pe arădeni începând cu ora 20, la expoziția permanentă de artă europeană și românească, în cadrul căreia va fi expus – în premieră – un tablou cu ceas, realizat în prima jumătate a secolului XIX.

Expoziția de grafică „Ilustrație la Divina Comedia” a artistului arădean Margareta Simo, curată de dr. Adriana Pantazi va fi și ea deschisă în Noaptea Muzeelor. De asemenea, un atelier de pictură pentru copii și adulți se va desfășura la Muzeul de Artă în intervalul orar 20:00-24:00, cu ajutorul voluntarilor Asociației Culturale „Noua Acropolă”.

„Screens: Atelier kinema ikon/filme experimentale” se va desfășura tot la Muzeul de Artă, între orele 20:00-02:00. Proiecțiile de filme experimentale din colecția kinema ikon vor fi prezentate de către Călin Man. În curtea Muzeului de Artă se va desfășura în același interval orar un workshop de gravură acvaforte și acvantină, susținut de către artistul vizual dr. Adrian Sandu.

În județ

Muzeul Orașului Lipova, de pe strada Nicolae Bălcescu, așteaptă publicul la Noaptea Muzeelor în intervalul orar 18-24. La ora 18 vor începe atelierele de artă decorativă pentru copii, urmând ca la ora 19 să fie vernisată expoziția „Instantanee lipovane. Pompierii civili din Lipova și Radna”. La jumătate de oră distanță, în muzeu va avea loc un spectacol de teatru și muzică pentru copii, susținut de către trupa de teatru „Har”, Trupa 06 și Company Band. La 20:30, în Muzeul Orașului Lipova va avea loc un recital de poezie și muzică folk, susținut de Cenaclul „Muza” și Pavel Filipaș.

Între timp, Muzeul Memorial Ioan Slavici și Emil Monția din Șiria îi așteaptă și ei pe vizitatori în Palatul Bohuș de la poalele dealurilor, între orele 18-24. Vor fi deschise spre vizitare Expoziția Ioan Slavici, Expoziția Emil Monția, Sala Capitulării – 1849 și Expoziția „Salonul șirian de artă plastică”.

10-noaptea-muzeelor-2

Noaptea muzeelor

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 13-a ediţie. Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile și deschid porțile în aceeași noapte.

Trimite articolul

X
Taguri:
Noaptea muzeelor
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    CFR S.A: Incident în stația București Nord, sâmbătă seara. O persoană a fost lovită de trenul internațional București-Arad-Curtici
    2
    Serbia comemorează tragedia de la Novi Sad care a declanșat mișcarea studențească
    3
    Derby arădean în Liga 3! Sântana are meci „de foc”
    4
    AJIP, invitaţie la Balul de Lăsatul Secului
    5
    Ai nevoie de bani astazi. Dar cat de repede ar trebui sa iei o decizie financiara?
    6
    Proteste vizând costul vieții în Franța: Aproape 500.000 de participanți (organizatori)
    7
    Aur şi argint naţional pentru CSM Arad
    8
    Banii „spălați” ar proveni din înșelăciuni
    9
    Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
    10
    SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari

    ARADON Sport local

    Derby arădean în Liga 3! Sântana are meci „de foc”
    ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.

    România

    Rezultatele extragerilor Loto
    Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:

    Local

    FOTO
     Gata cu statul în trafic în Micălaca, a anunțat Călin Bibarț 
    Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.

    Local

    Tânăr de 18 ani, inconștient în urma unui accident între Beliu și Comănești
    Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.

    Local

    VIDEO
    Cei patru polițiști de frontieră au fost reținuți 
    Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.

    ARADON Sport local

    Ediţia 7 a Crosului Cetăţii se încheie la Zăbrani
    ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.

    Local

    300 de locuri pentru comerţul ambulant de Sfântul Nicolae
    Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.

    ARADON Sport local

    Turneu de poveste în inima Maramureşului istoric
    Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.

    Local

    Se apropie Târgul de Crăciun
    Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.