Totodată, arată că „ Nu doar că se taie pădurile. Din păcate, dispare un întreg ecosistem, mii de plante şi animale fiind afectate, condamnate la dispariţie”, spune Angel Popescu, liderul Noii Drepte Arad, care prezintă propunerile formaţiunii pentru stoparea dezastrului. Printre altele : interzicerea pe 25 de ani a exportului de masă lemnoasă; elaborarea de urgenţă a unei legislaţii pentru relansarea industriei de prelucrare a lemnului; ancheta nationala cu privre la privatizarile combinatelor de prelucrare a lemnului dn Romania, recuperarea prejudiciului(dacă este posibil) şi pedepsirea vinovaţilor pentru privatizările frauduloase. „Pornind de la criza defrişărilor masive de lemn din pădurile României, nu putem să nu remarcăm şi faptul că în aceste păduri se face un adevărat măcel asupra unor specii care sunt mândria României. Noua Dreaptă va cere oficial Guvernului României să emită o Hotărîre prin care să oprească măcelul asupra acestor animale din pădurile României, iar cetăţenii străini ce vor să vâneze în România să plătească minimum 20.000 euro pentru un exemplar”, mai spune Angel Popescu.
Noua Dreaptă: mafia lemnului distruge ecosistemul
Noua Dreaptă consideră că mafia defrişărilor ilegale în România este una transpartinică şi trebuie luate măsuri urgențe pentru stoparea distrugerii „plămânilor” României.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!