Opoziţia, care a atacat la Curtea Constituţională statutul în forma adoptată de către Parlament, acuzase parlamentarii puterii că vor să-şi asigure superimunitate în faţa justiţiei. S-a dovedit că, din acest punct de vedere, parlamentarii opoziţiei arădene nu au avut dreptate atunci când i-au acuzat pe colegii lor de la PSD şi PNL Arad că nu acceptă un statut care nu le oferă privilegii. Dovada este clară : din 329 de voturi, a fost unul singur împotrivă şi acela nu era al unui arădean.
Nu doresc superimunitate
ARAD. Toţi parlamentarii arădeni, indiferent de culoarea politică, prezenţi în plenul Camerelor reunite, au votat statutul parlamentarilor în noua formă, după eliminarea celor două articole incriminate de către Curtea Constituţională.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Citiți principiile noastre de moderare aici!