„În perioada 1-7 aprilie, subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vasile Goldiş al judeţului Arad au executat singure sau în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din judeţ un număr de 114 misiuni de intervenţie, 12 misiuni de stingere a incendiilor, o misiune de asanare muniţie, 99 de misiuni de acordare a asistenţei medicale SMURD şi două alte tipuri de misiuni”, a declarat căpitanul George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vasile Goldiş al judeţului Arad. În ceea ce priveşte misiunea de asanare a muniţiei, aici a intervenit echipajul pirotehnic din cadrul inspectoratului care s-a deplasat în localitatea Şagu de unde a ridicat un proiectil de aruncător calibru 82 mm, găsit în urma unor lucrări agricole. Muniţia rămasă neexplodată din cel de-al II – lea Război Mondial a fost transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă în vederea distrugerii.
O duzină de incendii pe săptămână
ARAD. Într-o săptămână, Detaşamentul de Pompieri Arad a executat 6 misiuni de stingere incendii, 3 în municipiul Arad şi câte unul în localităţile Frumuşeni, Horia şi Vinga, în timp ce Gărzile de intervenţie Gurahonţ, Chişineu Criş şi Birchiş au executat câte o misiune de stingere incendii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
Local
Peste 4.300 de infracțiuni au fost sesizate în primele opt luni la Arad. Creșteri importante au fost semnalate în cazul violenței domestice
Local
ARAD. În vederea executării lucrărilor de întreținere și reparații, respectiv asfaltarea părții carosabile, în perioada 28 septembrie 2026, ora 07:00 – 28 octombrie 2026, ora 19:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Nicolae Titulescu, pe tronsonul cuprins între strada Cornel Radu și strada Vasile Lucaciu.
Local
Doar una din cele trei creșe construite în ultimul an în județul Arad, prin programul guvernamental „Sfânta Ana”, funcționează în prezent, pentru că două nu au încă nici personal didactic sau nedidactic și nu sunt racordate la rețeaua de electricitate.
Local
Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate.
România
Discuțiile pe noul program de guvernare vor continua, rezultatul final al negocierilor urmând să fie prezentat în perioada următoare, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, miercuri, la finalul unei întâlniri cu premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la care au participat grupurile parlamentare reunite ale Uniunii.
ARADON Sport local
Două dintre echipele arădene de Liga a III-a au făcut spectacol în „intermediară”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!