„Încă din 2004, prin platforma program, noi am promovat reducerea TVA la alimentele de bază, pentru alinierea la legislaţia europeană. În 2006 am promovat iniţiativa, care a fost adoptată în regim de urgenţă la Senat, însă a căzut la Camera Deputaţilor. Iată că, în sfârşit, Guvernul USL, inclusiv cu acceptul FMI, poate să reducă TVA la pâine. Este o măsură binevenită, care, sper, va duce la scăderea preţului pâinii, dar, mai ales, va contribui la reducerea evaziunii fiscale, pentru că producătorii vor prefera să plătească decât să rişte. Risc pe care şi-l asumă acum, când TVA de 24% este ruinător pentru cei de bună credinţă, care vor să respecte legea”, spune Purcaru, care aduce şi un exemplu ilustrator pentru dimensiunea evaziunii fiscale. Astfel, scriptic, luându-se în considerare datele fiscale, ar rezulta că românii consumă, în medie, 23 Kg de pâine/persoană pe an, când consumul faptic este de 98 Kg. Diferenţa reprezintă evaziune fiscală !„Faptul că au fost necesari nouă ani ca să se ajungă la o asemenea decizie demonstrează clar că interesele ca TVA să nu scadă au fost enorme, iar presiunile, până la cel mai înalt nivel, pe măsură” a declarat Purcaru.
O masura asteptata din 2004
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, salută reducerea TVA la pâine la 9%, din septembrie, măsură pe care conservatorii o aşteaptă din 2004.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!