Pentru a-şi duce la îndeplinire planul, acesta a ales tot cartierul Sânicolau Mic, strada Steagului. Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din teren, astfel că bărbatul în vârstă de 65 de ani a fost oprit la timp de agenţii Poliţiei Locale Arad. El a fost amendat cu 1.000 de lei, în baza Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor. Are însă posibilitatea achitării a jumătate din cuantumul amenzii, dacă se prezintă la casieriile Direcţiei Venituri în termen de 48 de ore. În ultima perioadă, Poliția Locală Arad a intensificat activitățile menite să stopeze fenomenul depozitării deșeurilor în zone nepermise. Dacă sunteţi martori ai unor situaţii din sfera de competenţă a agenţilor Poliţiei Locale, apelaţi numărul de telefon: 0257.939.
O noua amendă de 1.000 de lei pentru moloz!
O noua amendă de 1.000 de lei pentru moloz!
Reactualizat la:
Nicio zi fără arădeni care dau dovadă de totală lipsă de respect faţă de mediul înconjurător şi oraşul în care trăiesc. Polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică l-au surprins pe arădeanul F.P în timp ce încerca să scape de lucrurile de care nu mai avea nevoie în gospodărie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
1
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!