Mulţi cetăţeni din al doilea oraş al judeţului Arad au adus sâmbătă un pios omagiu victimelor nefericitului accident de la clubul Colectiv din Bucureşti.
La ora 12,00, în dangătul clopotelor Bisericii Ortodoxe, la troiţa eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 din parcul central, pr. Ioan Rus a oficiat o slujbă pentru odihna sufletelor celor decedaţi şi pentru însănătoşirea celor care se află pe patul de spital, în ţară şi în străinătate, luptând pentru viaţă, cu nădejde în Dumnezeu.
Apoi, de-a lungul întregii zile, la troiţa devenită un altar ad-hoc, s-au perindat grupuri mai mari sau mai mici de oameni de toate vârstele, care au depus buchete de flori, au aprins lumânări şi au păstrat momente de pioasă reculegere, în semn de veşnică amintire şi de regret nemăsurat.
“Cuvintele sunt inutile în astfel de momente. Doar solidaritatea umană şi compasiunea pentru victime şi pentru familiile lovite de năpastă mai poate atenua din tragismul acelui eveniment. Se pare însă că a fost nevoie de acel moment teribil ca o ţară întreagă să se trezească din letargia cu care a acceptat până acum nimicnicia unei clase politice care nu şi-a onorat misiunea socială cu care a investit-o poporul” ne spune tânărul Marius Regulaş, iniţiatorul acestor procesiuni.
Omagiu victimelor de la clubul Colectiv
Omagiu victimelor de la clubul Colectiv
Slujbă, la Lipova, întru veşnica pomenire a victimelor incendiului din clubul Colectiv.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.
Advertorial
Există momente în care o grădină pare doar un cadru frumos, o scenă decorativă în care luminile și umbrele își joacă rolurile în tăcere. Dar există și acele zile în care spațiul exterior devine parte din viața ta de zi cu zi: când îți bei cafeaua în aer liber, când aduni prieteni pentru o cină improvizată sau când cauți un colț de liniște după o zi aglomerată.
ARADON Sport local
BEKESCSABA. Înotători veterani din trei ţări (România, Serbia şi Ungaria) şi-au dat întâlnire la Trofeul ,,Gaspar Ervin”, concurs internaţional ajuns la a 27-a ediţie.
UT Arad
BUCUREŞTI. După ce a debutat în play-out în zilele de vineri: 3-2, acasă, cu Hermannstadt Sibiu și 0-1, în deplasare, cu FCSB, iar în runda a treia o găzduiește duminică, 5 aprilie, pe Metaloglobus, UTA va juca într-o zi de sâmbătă, cu FC Botoșani, în runda cu numărul 4.
Local
ARAD. Amendamentul depus de deputatul Răzvan Cadar aduce bani pentru baza sportivă din Moneasa.
România
Ședința extraordinară de guvern programată pentru marți, la ora 17:00, a fost amânată pentru o dată care va fi anunțată ulterior, a informat executivul.
4
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în perioada 25 martie 2026 – 9 aprilie 2026, circulația rutieră va fi închisă în zona intersecției dintre strada Lalelelor și strada Mioriței, pentru traficul care traversează calea de tramvai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!