aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page

ARADON
Local
Optimişti şi nu prea, pe Expresul Arad-Oradea

Optimişti şi nu prea, pe Expresul Arad-Oradea

De Andreea Pintea
la 12 January 2025 10:23
4 Comentarii

Optimişti şi nu prea, pe Expresul Arad-Oradea

Semne de întrebare pentru Arad-Oradea FOTO: FAN
12 January 2025 10:23
Cei de la Asociaţia Pro Infrastructură anunţă un 2025 bun, dar ridică semne de întrebare referitoare la Drumul Expres Arad-Oradea.
Scris de Andreea Pintea - Cei de la Asociaţia Pro Infrastructură anunţă un 2025 bun, dar ridică semne de întrebare referitoare la Drumul Expres Arad-Oradea.

Trimite articolul

X
Asociaţia Pro Infrastructură, entitatea care, de ani de zile, supraveghează marile proiecte de infrastructură din ţara noastră, lansează ideea că anul 2025 va fi unul bun în ceea ce priveşte şosele din România, referindu-se la inaugurarea de noi autostrăzi. Totuşi, când e vorba de Drumul Expres Arad-Oradea, cei de la API ridică din umeri. Începem cu partea optimistă: „Va fi un an bun în infrastructura rutieră chiar dacă va fi unul rău cu instabilitate politică, buget de stat găunos și tăieri de investiții. În 2025, prima dată în istoria sa, România are 157 kilometri de autostradă și drum expres care cu siguranță vor fi dați în trafic. În condiții normale, sunt șanse mari să ne apropiem pentru al doilea an consecutiv, ba chiar să trecem de borna 200 de kilometri. Dacă toate planetele se vor alinia neverosimil la fel ca în 2024, scenariul super-optimist ne duce la 243 de kilometri și minunile la 280 de kilometri, cu antreprenori care să se autodepășească (din nou), să lucreze cu toată forța pe sute de milioane de euro fără să fie plătiți cu lunile, cu birocrație rezolvată rapid de stat și vreme foarte secetoasă minim jumătate de an”, prognozează cei de la Pro Infrastructură. Aceştia detaliază: „Începem cu bucățile certe și clare, în total 157,74 kilometri, al căror calendar optimist de inaugurare arată cam așa. Dacă vremea va permite, în februarie-martie avem A7 Buzău-Focșani lot 1 (UMB): 4,6 kilometri, între nodurile Buzău Est și Buzău Nord. Tot cam atunci, tot pe A7, 28,35 kilometri Mizil-Spătaru (Coni-Trace). În aprilie-mai restul de 12,315 kilometri pe DEx12 Albota-A1 (UMB). Primăvara se încheie cu restul de 15,35 kilometri din A1 Pitești-Curtea de Argeș (WeBuild). Chinul Aktor și al nostru sperăm să fie gata în mai-iunie cu A0 Sud între A1 și DN6, 17,965 kilometri. În iunie avem ciotul DEx4 de la Tureni, 4,957 kilometri (Dimex-Con-A). Chiar dacă s-ar adeveri scenariul cel mai negru în țară, UMB tot va livra cel puțin 60,302 kilometri pe A7, adică loturile 2 și 3 ale A7 Focșani-Bacău între Adjud Sud și Bacău Sud, din care Centura Adjud (Domnești-Adjudu Vechi) poate și trebuie să fie deschisă în iunie-iulie, restul (până) la sfârșitul anului. În noiembrie-decembrie așteptăm și A7 Buzău Vest-Buzău Est, 13,9 kilometri (Nurol). Total certitudini: 157,74 kilometri.
Acum încep dezbaterile și calculele. Asul din mânecă îl are tot UMB. Întrebarea este câtă capacitate tehnică va avea (în special pe structuri), câți bani are guvernul, cât poate lucra constructorul pe caiet și care vor fi secțiunile unde se va concentra. Lotul 1 Focșani-Bacău are termen contractual septembrie 2025, iar celelalte 5 tronsoane până la Pașcani, noiembrie 2025. Împreună sunt 173,3 kilometri care, în opinia noastră, nu vor fi toți gata în 2025. Pe lângă segmentele sigure amintite în paragrafele anterioare, sunt şanse mari să primim una din variantele: 49,3 kilometri între Bacău Nord (Săucești) și Roman Nord (Săbăoani); 35,6 kilometri între Focșani Nord și Adjud Sud (Domnești), segment extra-dificil cu 4 poduri-monstru pe intervalul Garoafa-Tișița. Evident, e posibilă și o combinație între cele două, fiind multe noduri pe traseul Focșani-Pașcani.
În opinia noastră, varianta optimă pentru cetățeni (oferă mai mulți kilometri, elimină traversarea orașelor Adjud și Roman, dopurile majore de pe traseu), relativ mai ușoară din punct de vedere tehnic și implicit mai sigură ca inaugurare este prima: autostradă continuă între Adjud Sud (Domnești) și Săbăoani (Roman Nord), iar capetele dinspre Focșani, respectiv Pașcani, să fie împinse în 2026. În 2025 cei de la UMB au scadență și pe cei 10,77 kilometri pe DEx6 Galați-Brăila care pot fi gata în toamnă dacă se dorește asta. Așadar, în total, sunt şanse mari ca UMB să livreze încă 49,3 (A7) + 10,77 (DEx6) = 60,07 kilometri sau 35,6 (A7) + 10,77 (DEx6) = 46,37 kilometri.
Șanse 50/50 avem pe 25,31 kilometri unde e nevoie de mobilizare serioasă, utilaje și oameni. Ciotul de 4,47 kilometri pe A0 Nord între A2 și DN3 este posibil în decembrie doar dacă se va lucra tot anul, iar restricțiile de mediu pe Lacul Cernica teoretic nu vor permite asta. Pe 8,6 kilometri între DN3 și DN2, chinezii de la CCECC au termen noiembrie 2025. Pot să-l respecte numai dacă va fi presiune din partea autorităților și a vecinului UMB fără de care tronsonul va fi muzeu. Tot UMB este și pe cei 12,24 kilometri ai A3 Zimbor-Poarta Sălajului aflați în mare întârziere. Teoretic, pot fi deschiși cel mai devreme în septembrie, dacă stă dealul Zimbor și doar dacă antreprenorul mai găsește niște forță să trimită și aici. La categoria <Minuni> îi avem pe cei de la Erbașu de pe A3 Suplacu de Barcău-Chiribiș. Termenul de execuție pe cei 26,35 kilometri este de 18 luni și încă nu au autorizație de construire. Un efort excepțional este posibil, dar improbabil pe un sector cu multe necunoscute și complicații care a văzut prima lopată dată de Bechtel în urmă cu, atenție, 20 de ani și jumătate. Tot o minune ar fi și cei 9,861 kilometri de pe A1 Curtea de Argeș și Tigveni. Austriecii de la Porr dau semnale că încearcă un record nemaivăzut, având termen martie 2027. În 3 luni finalizează săpătura la tunel și vor să accelereze cămășuirea, dotările și finisajele. O variantă ar fi concentrarea pe un fir, dar greu de crezut că vor reuși și că IGSU/DSU vor fi de acord cu inaugurarea unei singuri galerii, cu riscuri majore în caz de accident ori incendiu care necesită evacuare. Pe lângă zestrea consistentă în numărul de kilometri dați în folosință, indiferent de scenariu, marea știre rutieră din 2025 este închiderea certă a unor verigi lipsă cheie: DEx12 și A0 Sud, plus A7 în zona Buzăului. Deci rute complete pe Craiova-București-Constanța, Curtea de Argeș-București-Constanța, București-Buzău-Focșani. Și, dacă se dorește și se reușește, A7 completă până la Bacău. Starturi de lucrări? Avem, avem, așteptate încă din 2024, dar aflate doar în pregătire până acum: ultimul tronson al A0 între A1 și DN1, A1 Sibiu-Pitești secțiunile 2 și 3, A3 Suplacu de Barcău-Chiribiș, A13 Boița-Făgăraș”.
Semne de întrebare
Mai departe, cei de la Pro Infrastructură vorbesc despre lucrările asupra cărora planează semne de întrebare. Iar două dintre acestea vizează direct şi Aradul. „Adăugăm șantierele nou-nouțe în 2025: A3 Chiribiș-Biharia, dacă se finalizează la timp disputele din instanță dintre Selina/Trameco și CNAIR. Plus capetele din PNRR ale A8 dinspre Târgu Mureș, respectiv Moțca. Dacă se rezolvă la timp contestațiile și semnarea contractelor, in-extremis am putea vedea ceva în teren măcar pe unul din cele trei sectoare ale DEx16 Arad-Oradea. Acest an ar trebui să ne aducă și centurile rutiere de la Biharia, Făgăraș, Zalău, Mizil și Comarnic. Și drumul de legătură A1-DN69 la nord de Timișoara”, spun cei de la API. Aşadar, contestaţiile licitaţiilor ar putea face ca niciunul dintre cele trei loturi ale Drumului Expres Arad-Oradea să nu fie începute, fizic, în acest an. Totuşi, dacă privim optimist, iar contestaţiile vor fi finalizate rapid, cu tot cu procesele din instanţe, poate că toate cele trei loturi vor fi începute. Rămâne, însă, ca timpul să răspundă la aceste întrebări.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
Asociaţia Pro Infrastructura ,
expresul Arad-Oradea ,
Optimişti şi nu prea ,
semne de intrebare
4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Nealcosu says:
    January 12, 2025 at 2:45 pm

    Doar Lotul 3 a DEx Arad-Oradea, adica lotul aferent judetului Arad, este contestat! Celelate 2 loturi din judetul Bihor s-au licitat fara contestatii! Hmmmm! Iar…. Aradul galbejit!?

    Reply
    • Cetatean says:
      January 13, 2025 at 5:52 am

      Aradul este, politic, cel mai corupt.

      Reply
    • Teo says:
      January 13, 2025 at 8:36 am

      Gresit tocmai lotul 3 are semnat contractul cu o asociere de firme din Ucraina si Romania!!!

      Reply
      • Gicu says:
        January 13, 2025 at 7:00 pm

        Da, are licitat, dar a doua oara a fost depusa contestație. Prima data, strabag, după care s-a retras.

        Reply
  2. Cele mai citite știri

    1
    Se închide supermarketul Remarkt (Real). 122 de angajați sunt vizați de concedierea colectivă
    2
    Ilie Bolojan: Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani, când sunt la maturitatea vârstei profesionale
    3
    FOTO. Doi șoferi de TIR au murit, la Vladimirescu
    4
    UPDATE. Incendiu în curtea și în interiorul Agora Mall
    5
    UPDATE. Accident grav pe DN 79. Trei victime încarcerate, între care doi minori
    6
    VIDEO. Momentul impactului de la Vladimirescu
    7
    Reacția lui Meszar la anunțul demisiei lui Rednic!
    8
    VIDEO | „Îmi pare foarte rău, am fost beat. Nu mi-am dat seama”, a declarat violatorul copilei, la ieșirea de la Parchet
    9
    Cât costă întreținerea unui vârstnic la căminul de pe Bodrogului
    10
    UPDATE. Foto/Video| Piedone, aclamat de arădeni la UTA

    Mapamond

    Bruce Springsteen a lansat un album live care conţine criticile sale la adresa lui Donald Trump
    Cântăreţul Bruce Springsteen, o legendă a muzicii rock americane, a lansat miercuri un mini-album live, „Land of Hope and Dreams”, care conţine mesajul său împotriva guvernului „corupt” al lui Donald Trump, o declaraţie ce i-a adus o serie de insulte copioase din partea preşedintelui american în urmă cu câteva zile, informează AFP.

    România

    CNA obligă Realitatea Plus să difuzeze, pe 28 mai, timp de 10 minute, doar textul deciziei de sancționare
    Postul Realitatea Plus este obligat să difuzeze, în data de 28 mai, timp de 10 minute, între orele 19:00 și 19:10, numai textul deciziei de sancționare, conform unei decizii adoptate miercuri de Consiliul Național al Audiovizualului.

    România

    Nicușor Dan, felicitat de senatori americani: Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a consolida alianța
    Președintele ales, Nicușor Dan, a adresat mulțumiri pentru „cuvintele calde și sprijinul puternic” pe care i le-au transmis mai mulți senatori americani după alegerea sa în funcție, subliniind că este nerăbdător să conlucreze cu partea americană pentru consolidarea relațiilor bilaterale, sprijinirea Ucrainei, stimularea cooperării energetice și promovarea idealurilor comune în domeniul securității și democrației.

    România

    Bolojan apreciază că România ar trebui să evite să ajungă în situația de a încheia un acord cu FMI
    Președintele interimar Ilie Bolojan apreciază că România ar trebui să evite situația de a ajunge să încheie un acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI).

    România

    CCR dezbate joi cererea lui Simion de anulare a alegerilor. Sesizarea nu e depusă în original
    Curtea Constituțională a anunțat că va dezbate joi dimineața cererea liderului AUR, George Simion, de anulare a alegerilor prezidențiale câștigate de Nicușor Dan. 1

    România

    Parlamentarii demisionari din POT o acuză pe Gavrilă de „sete de putere”: Idealurile, înlocuite de poziționări extremiste
    Parlamentarii demisionari din POT o acuză pe lidera formațiunii, Anamaria Gavrilă, de „sete de putere”, susținând, totodată, că idealurile lor au fost înlocuite de „poziționări extremiste, rigide” și chiar „isterice”. 1

    România

    VIDEO
    Bolojan: Pentru situația în care se găsește țara noastră este bine să avem un guvern cu o majoritate stabilă
    Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că este bine ca România să aibă un guvern cu o majoritate stabilă, dar nu își dorește să fie unul minoritar.

    România

    VIDEO
    Bolojan: Am avut alegeri desfășurate în bune condiții
    Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri că alegerile prezidențiale s-au desfășurat în bune condiții. 2

    România

    VIDEO
    Bolojan, despre postul de premier: Președintele ales va avea în perioada următoare consultări cu partidele și va face o propunere
    Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, întrebat dacă va accepta poziția de premier, că în perioada următoare președintele ales, Nicușor Dan, va avea consultări cu partidele, iar în urma acestora se va face o propunere.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.