aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Ora de istorie în aer liber: „Pe urmele strămoșilor”

Ora de istorie în aer liber: „Pe urmele strămoșilor”

la 30 March 2019 07:57

Ora de istorie în aer liber: „Pe urmele strămoșilor”

30 March 2019 07:57
Trei biserici de lemn de la Șoimuș, Țărmure și Ionești, protejate de cei 200 de goruni plantați de elevii Școlii Profesionale „ASTRA” Arad.
Scris de Valentin Goran - Trei biserici de lemn de la Șoimuș, Țărmure și Ionești, protejate de cei 200 de goruni plantați de elevii Școlii Profesionale „ASTRA” Arad.

Trimite articolul

X

ȘOIMUȘ. „Oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea!”, așa își începe ora de istorie în aer liber profesorul Cristian Stoica, în fața elevilor săi de la Școala „ASTRA”, citându-l pe Lucian Blaga. Continuăm cu ultima aventură a profesorului și a elevilor săi, care de această dată s-au deplasat la trei biserici din lemn unde au și plantat în total 200 de goruni. Pentru cei curioși de istoria acestor biserici și implicit a județului nostru, vă invităm să ne întoarcem în timp, cu secole în urmă.

Rugile credincioșilor și arborii seculari

La Șoimuș, pe culmea unui deal, își începe ora de istorie Cristian Stoica, în mijlocul cimitirului, o biserică își primește, netulburată de secole, credincioșii. Doar dangătul clopotelor îi cheamă la rugăciune pe cei zece credincioși rămași aici. Unii spun că biserica are aproximativ 500 de ani, deși prima atestare documentară a acesteia e veche de doar trei secole. Galbenul cu care este zugrăvită biserica ne trimite cu gândul la cronicile bătrâne, care consemnează istoria locului și care așteaptă cuminți să fie descoperite.

„Am mers la Șoimuș pe urmele Patriarhului Teoctist, care, înainte de a ajunge întâiul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, a fost episcop al Aradului și a vizitat și această frumoasă biserică. Și la Șoimuș, ca și, mai apoi, la Țărmure și Ionești, am fost parcă chemați de rugile de sute de ani ale credincioșilor. Se spune că, pe la 1541, de Paști, preotul și sătenii au fugit din calea turcilor pe dealul din apropiere, unde li s-au împărțit paștile. Ce ține în picioare, de atâtea secole, aceste biserici de lemn? Pronia cerului, rugile credincioșilor și arborii seculari”, ne spune Stoica.

„Codru-i frate cu românul”

„Tradiția din satele de pe valea Crișului Alb spune că sătenii plantau copaci în jurul bisericilor de lemn, pentru că aceștia protejau biserica de trăsnete. Un astfel de copac, un gorun secular, străjuiește și biserica din Ionești. Cu un fir nevăzut, Dumnezeu leagă între ele lucruri, oricât de departe ar fi unele de altele. Căci, la doar câțiva kilometri distanță, la Țebea, se află gorunul lui Horea, umbrind mormântul lui Avram Iancu. Trupul lui Horea a fost tăiat în bucăți și împrăștiat în cele patru zări, pentru a fi pildă tuturor celor care vor mai îndrăzni să ceară drepturi, dar noaptea, țăranii au furat mâna lui Horea și au îngropat-o la rădăcina gorunului. Se spune că ultima creangă, rămasă verde până nu demult, a crescut exact din acel loc.

«Codru-i frate cu românul», spune o vorbă veche. Un exemplu celebru, consemnat de istorici, este și bătălia din Codrii Cosminului, din anul 1497: armata lui Ștefan cel Mare se afla față în față cu oastea poloneză, de trei ori mai numeroasă. Polonezii călări, atrași în desișul codrului, au fost nimiciți de copacii tăiați, cu îndemânare, dinainte. Din pădurea de stejari sădiți, ulterior, pe acel loc, a mai rămas în picioare, de peste 500 de ani, doar stejarul lui Ștefan cel Mare.

«Patria nu e pământul pe care trăim din întâmplare, ci pământul plămădit cu sângele și întărit cu oasele înaintașilor noștri», spunea scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea. Pe acest pământ, pe care am învățat a umbla și în care vom coborî cu toții odată, încercăm să «zidim» fapte bune, pentru noi și pentru cei ce vor veni”, explică profesorul Stoica.

200 de stejari, de la ASTRA

Să plantăm copaci e un astfel de gest, mai spune Stoica, pentru că s-au tăiat prea mulți și prea nu am făcut nimic, deși, cu siguranță, uneori am fi putut reacționa, stopând și masacrul petrecut în pădurile țării.

„Am plantat acum, la mijlocul lunii martie, 200 de puieți de stejar lângă trei biserici din lemn, fiecare dintre ele având o vechime multiseculară. Nădăjduim că stejarii aceștia vor prinde rădăcini viguroase în pământul udat cu sângele tribunului Ioan Buteanu, cel ucis fără judecată, dar și a celorlalți martiri ai zonei, care au murit, știuți sau neștiuți, pentru dreptate.

În această acțiune, desfășurată cu binecuvântarea PS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, am fost însoțit de părintele conf. univ. dr. Teofan Mada, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Aradului, și de elevii Școlii Profesionale «ASTRA»Arad. Le mulțumim pentru sprijin, primire și ospitalitate părintelui Teodor Gheorghe Zbîrcea de la biserica din Șoimuș primarului comunei Brazii Vesa Nicușor Vasile și enoriașilor bisericii.

Trebuie să aducem mulțumire preotului Roman Cosmin-Florin de la biserica din Țărmure și Ionești. Acesta a reușit la biserica de la Țărmure să facă o frumoasă alee de acces la lăcașul de cult, care ușurează drumul credincioșilor spre biserică și cimitir”, își încheie ora de istorie în aer liber, profesorul Cristian Stoica.

Trimite articolul

X
Taguri:
ionesti ,
Ora de istorie ,
Pe urmele strămoșilor ,
soimus ,
Țărmure
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Ședință cu șase demisii la Consiliul Județean
    2
    Ambasadorul Italiei, la Arad. Investițiile și educația, în centrul discuțiilor
    3
    Tânăr de 25 de ani, băut, a fugit de Poliție, intrând cu mașina într-o bordură
    4
    Proiect de lege: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
    5
    PNL și USR au depus o sesizare la CCR în care reclamă numirea a doi membri în Biroul permanent
    6
    „Ghiozdanul cu viitor”, o altfel de campanie umanitară
    7
    FOTO| A sunat primul clopoțel!
    8
    Femeie de 20 de ani reținută pentru instigare la distrugere
    9
    SUA: Donald Trump sugerează ca statul New Mexico să fie redenumit New America
    10
    POLITIC. Geanina Pistru: „Sunt deputat și susțin reducerea numărului de parlamentari”

    România

    Proiect de lege: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
    PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.

    Mapamond

    Studiu: Pe Marte există vulcani latenți și o poartă deschisă către viață
    Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

    Mapamond

    Trump afirmă că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa
    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.

    Mapamond

    Trump susține că războiul din Iran a meritat, deşi acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani
    Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.

    Ştiri sportive

    Ana Maria Bărbosu, suspendată doi ani de TAS pentru încălcarea regulamentului antidoping
    Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.

    România

    Secția pentru judecători a CSM respinge acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu
    Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.

    Mapamond

    Liderul democraților din Senatul SUA susține că războiul din Iran „trebuie să se încheie”
    Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP.

    Mapamond

    JD Vance dă vina pe războiul din Iran pentru înfrângerea electorală a republicanilor
    Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.

    România

    Nicușor Dan și Elbridge Colby au discutat la Cotroceni despre securitatea din regiunea Mării Negre
    Președintele Nicușor Dan a discutat, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, despre securitatea din regiunea Mării Negre și necesitatea unei acțiuni transatlantice comune pentru a face față amenințărilor.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.